10 lucruri pe care nu le știai despre Anna Wintour

Despre Anna Wintour s-au scris nenumărate lucruri, însă cu toate acestea, rămâne un personaj despre care toată lumea e mereu interesată să afle mai mult. Iată 10 detalii despre ea pe care poate încă nu le ştiai:

1. Prima copertă pe care Anna a creat-o pentru Vogue a avut-o în prim-plan pe Michaela Bercu, un model islaelian, care a purtat o jachetă Lacroix împodobită cu pietre preţioase, alături de o pereche de jeanşi. Motivul? Modelul nu a încăput în fusta Lacroix asortată. Coperta se diferenţia atât de mult faţă de normele publicaţiei, încât cei de la tipar au trimis un mesaj după ce au primit-o, întrebând dacă este vorba despre vreo greşeală.

2. După ce a folosit modele cu părul aranjat în dreadlocks într-un pictorial couture, Anna a fost concediată de la Harpers’ Bazaar, sub motivul că nu înţelege piaţa de modă americană.

3. Într-un interviu pentru Teen Vogue, Bee Shaffer, fiica Annei, a declarat că mama sa se trezeşte absolut în fiecare zi la 5 dimineaţa.

4. Anna a lucrat pentru o scurtă perioadă ca redactor pentru o revistă erotică. Publicaţia în cauză, cu titlul Viva”, nu mai este în prezent pe piaţă, însă se afla sub tutela aceluiaşi publisher ca şi revista Penthouse.

5. Îţi aminteşti să o fi văzut pe Anna vreodată în altă coafură în afară de iconicul sau bob? Probabil nu, pentru că şi-a menţinut acest look încă de la vârsta de 15 ani!

6. Anna poate fi văzută adesea într-un anume model de pantofi. Este vorba despre un model personalizat, sub semnătura designerului Manolo Blahnik. Pantofii sunt creaţi special pentru a-i flata nuanţa pielii. Modelul a fost adaptat de către designer în baza unui alt favorit al Annei din cadrul unei colecţii din 1994, şi redenumit AW”.

7. Conform New York Times Style Magazine, alocaţia Annei (strict) pentru haine (doar nu poate fi prinsă în îmbrăcămintea neadecvată!) este 200.000 de dolari pe an.

8. Anna rareori stă mai mult de douăzeci de minute la o petrecere – excepţie fac, bineînţeles, evenimentele la care joacă rolul de gazdă.

9. Anna a declarat în mai multe ocazii că nu este o fană a look-urilor all black.

10. Dacă ajungi vreodată să lucrezi alături de Anna, abţine-te să fii de acord cu ea legat de absolut orice. Annei nu îi plac persoanele care nu îşi spun părerea de teamă să nu fie contrazise. Dimpotrivă, preferă să lucreze alături de cineva alături de care poate să aibă discuţii, polemici şi care au un punct de vedere propriu legat de revistă.

Foto: hepta.ro