10 lucruri pe care nu le știai despre parfumul Chanel N°5

Dintre toate parfumurile din lume, Chanel N°5 este probabil cel mai cunoscut. De la forma sticlei şi până la aroma esenţei, ambele recognoscibile în toate colţurile lumii, iconicul N°5 a reuşit să îşi păstreze aerul irezistibil de-a lungul a decenii întregi, devenind pur şi simplu… legendar.

Iată câteva lucruri pe care poate nu le ştiai despre celebrul parfum, unele confirmate, iar altele rămase în stadiul de mit, la fel de misterioase precum esenţa din interiorul flaconului binecunoscut.

1. Iniţial, parfumul a fost produs la scară redusă şi era vândut exclusiv în boutique-urile Chanel, numai unei clientele atent selecţionate.

2. Se spune că forma flaconului care găzduieşte Chanel N°5 ar fi fost inspirată de locul în care Coco Chanel şi-a petrecut o mare parte din viaţă – Place Vendôme.

3. Iniţial, în anul 1919, când a fost produs, flaconul a avut margini rotunjite, dar s-a dovedit în scurt timp că forma respectivă făcea ca sticla să devină uşor de spart, aşa că, în 1924, când a început să fie distribuit la scară mai largă, flaconul a fost modificat, iar colţurile au devenit pătrate.

4. Ideea creerii unui parfum sub numele label-ului de modă deja existent i-a venit lui Coco pe durata unei întrevederi cu un grup de prieteni în Monte Carlo. Chanel N°5 a fost creat apoi în colaborare cu maestrul parfumier Ernest Beaux.

5. Numele parfumului se aliniază cu un laitmotiv din viaţa creatoarei – cifra cinci a purtat mereu o semnificaţie aparte pentru Gabrielle Chanel. În copilăria sa, petrecută la o mânăstire, potecile care duceau spre locul în care mergea zilnic pentru rugăciuni aveau forma cifrei cinci, iar dintre florile care acopereau grădinile mânăstirii, cele mai des întâlnite erau cistus, o specie cu cinci petale. Pentru că Gabrielle a considerat întreaga sa viaţă că această cifră are o însemnătate aparte, a ales ca parfumul – care, printr-o coincidenţă, se află în fiola cu numărul 5 dintr-o serie de 24 în momentul în care i-a fost prezentată pentru testare – să nu poarte un nume compus din litere, ci să menţină inscripţia de pe fiolă.

6. Lansarea” parfumului a avut loc în privat, într-un restaurant din Grasse, unde Gabrielle şi-a surprins invitaţii sprayindu-i cu noua sa esenţă.

7. Creatoarea şi-a dorit ca parfumul să nu semene cu nimic din ce exista pe piaţă – un lucru care, decenii mai târziu, este încă valabil. Pe vremea în care a fost lansat – mai exact, în anii ’20, parfumurile ce conţineau iasomie sau mosc erau asociate cu femeile uşoare sau cu prostituatele. Faptul că N°5 încorporează ambele esenţe a presupus un risc pentru casa de modă franceză în momentul lansării, însă, ca şi în cazul bronzului sau ai jerseului negru (ambele nepopulare pe atunci), Gabrielle Chanel a reuşit să transforme un element nepopular în ceva râvnit de toată lumea.

8. Este nevoie de o tonă de flori pentru a produce 1,5 kilograme de Chanel N°5. Printre ingrediente se numără ylang-ylang din Madagascar şi Mayonette, trandafiri de mai (o floare care apare numai trei săptămâni pe an) şi iasomie din Grasse, unul dintre cele mai exclusiviste ingrediente de parfum din lume.

9. Primul clip publicitar pentru Chanel N°5 a fost realizat de celebrul fotograf Richard Avedon în 1969. Deşi avea numai 5 secunde, a fost, pe vremea sa, cea mai costisitoare reclamă filmată până în acel moment.

10. Într-un interviu din 1954, întrebată fiind ce poartă când merge la culcare”, Marilyn Monroe a răspuns – Câteva picături de Chanel N°5 şi atât!”.

Foto: Pinterest