13 trenduri actuale pe care poţi să le încerci fără să cheltuieşti mulţi bani

Am o geantă pentru care primesc complimente aproape zilnic, de la tot felul de oameni, cunoscuţi sau nu, iar în momentul în care le spun de unde am cumpărat-o şi cât de puţin am plătit pentru ea, reacţia e mereu aceeaşi – încântare. Dovada, aşadar, că oricine, indiferent dacă are în garderobă piese de 10 lei sau 1000 de euro, apreciază… a good deal. Mai ales că descoperirea unor astfel de piese îţi da mereu o stare de bună-dispoziţie molipsitoare.

În noua colecţie TEX, distribuită exclusiv în magazinele Carrefour (şi care are ca mood central #modacuchefdeviata – e clar că e rost de piese super cool şi fun, nu?), ai să găseşti tot felul de astfel de piese, cu preţuri delicios de accesibile, aşa că eu zic că merită să dai o tură. În caz că încă nu te-am convins 100%, iată mai jos 13 exemple de trenduri actuale pe care le poţi încerca cu haine şi accesorii TEX (toate piesele prezentate sunt din noua colecţie):

Pentru EA:

Detalii din piele

Fie că e naturală sau ecologică, precum cea de mai sus, care e din cea mai nouă colecţie TEX, pielea e un material care atrage atenţia şi care face orice piesă să arate edgy şi cool. De pildă, o fustă din piele poate echilibra un outfit pentru birou un pic prea sobru sau poate completa la fix o ţinută dulce şi feminină, ce include un top din mătase şi pantofi cu toc.

Mini genţi

Spune pentru moment adio genţilor de dimensiuni mari şi focalizează-te în schimb o perioadă pe poşetele mai degrabă miniaturale. Ai puncte bonus dacă le alegi în nuanţe vesele şi le porţi altfel decât în modurile convenţionale (de exemplu, pe cele de zi drept clutch-uri, cu bareta ascunsă în interior, ori pe cele de seară în timpul zilei, strânse în jurul taliei precum borsetele).

Încălţăminte effortless

Dacă eşti genul de ţipă care preferă flats în loc de tocuri, sezonul acesta ai de unde alege, căci pantofii fără toc şi sneakerşii sunt peste tot, în modele care mai de care mai irezistibile. Eu îţi sugerez să încerci o pereche de tenişi într-o nuanţă veselă sau o pereche de balerini din piele lăcuită.

Tricouri statement

Dacă ai nevoie de un mood uplift, te poţi încărca rapid nişte chef de viaţă cu ajutorul unui tricou simpatic – de pildă, unul cu print desprins parcă din picturile lui Monet, sau unul cu dungi… cu un twist (în cazul acesta, dungile care se lăţesc gradual), ori poate unul cu un detaliu jucăuş – pe toate trei, şi multe altele, le găseşti în colecţia nouă TEX, distribuită exclusiv în Carrefour.

SHOP THIS STORY:

Pentru EL:

Print camuflaj

Orice influenţă sportivă sau militară e IN în prezent, iar sweatshirtul de mai sus, pe care îl găseşti în noua colecţie TEX, distribuită exclusiv în Carrefour, le îmbină pe ambele: imprimeu camuflaj + un detaliu cu femoar pe una dintre mâneci = super cool şi actual. De purtat ca atare, sau peste o cămaşă lungă până la nivelul coapselor.

Dungi

Dungile sunt un element recurent pe podiumuri de câteva sezoane încoace şi nu e mirare de ce – sunt foarte uşor de purtat şi, în plus, în funcţie de poziţionare, pot influenţa apariţia siluetei. Dacă îţi plac dungile orizontale, dar nu ai o siluetă foarte zveltă, nu renunţa cu totul la idee, ci poartă dungile doar ca pe un accent – pe mâneci, de pildă.

Printurile grafice

Precis ai observat că tricourile cu slogan sunt peste tot (şi purtate în orice contexte, chiar adaptate pentru a fi introduse în look-uri mai sobre decât clasicul „tricou + jeans”). Ar fi păcat să ratezi acest trend atât de fun şi fresh.

Culori exuberante

Tricourile albe sau negre vor fi mereu baza garderobei, însă merită să ai şi un set de tricouri în culori vesele (pot fi aprinse, sau, dacă nu e stilul tău, poţi opta pentru variante understated ale unor culori calde). Vei observa imediat după cele îmbraci o schimbare de mood – în bine, evident!

Pantaloni cu croieli retro

Fie că este vorba despre pantalonii cargo, cu buzunare aplicate, care erau super în vogă prin anii 2000, fie că vorbim despre jeanşi clasici, stil anii ’90, croielile retro sunt extrem de în vogă.

SHOP THIS STORY:

Pentru COPII:

Print camuflaj

Revin la ce am zis mai sus la categoria pentru bărbaţi – printul camuflaj e IN şi e super cool. Şi ca bonus, în cazul copiilor, mai e şi practic, pentru că… fidel denumirii, camuflează petele de pe material destul de bine până când hainele intră la spălat.

Accesorii jucăuşe

Ştiu că majoritatea copiilor nu sunt cine ştie ce încântaţi să poarte ceva pe cap, însă te asigur că fetiţele nu vor spune „nu” unei şepci roz atât de sweet precum cea de mai jos (o găseşti în colecţia nouă TEX, alături de alte pălăriuţe şi şepci super simpatice şi drăgălaşe!

Culori tari

Culori, culori, culori! Cât se poate de vesele, şi asortate în fel şi chip, pentru a crea mixuri neaşteptate – turcoaz cu roz, oranj cu mov, albastru cu verde – orice asociere este permisă!

Detalii subtile

Fie că sunt printuri de dimensiuni miniaturale, fie că este vorba despre detalii precum un grafism imprimat în relief, ca pe sweatshirtul de mai sus, pe care îl găseşti în diverse variaţiuni în colecţia TEX, accentele discrete sunt cool şi efectul, deşi nu obţinut în prima secundă, este cu atât mai interesant.

SHOP THIS STORY:

(P)