Când te gândeşti la ideea de „rochie de mireasă”, mai mult ca sigur îţi imaginezi o rochie albă, nu? Cu toate acestea, nu există nicio regulă strictă care spune că miresele ar trebui să poarte neapărat alb (sau neapărat o rochie, dacă e să o luăm aşa). Iată câteva dintre cele mai memorabile ţinute alternative pe care starurile le-au ales pentru nunţile lor, în locul clasicei rochii albe.
Cea mai cunoscută rochie de mireasă pe care a purtat-o Sarah Jessica Parker e fără dubiu cea semnată Vivienne Westwood din primul film Sex And The City, dar în 1997, actriţa a purtat o ţinută foarte diferită la nunta sa cu Matthew Broderick – o rochie neagră. Sarah a mărturisit cu câteva ocazii de-a lungul anilor că regretă că nu a purtat o rochie albă, dar se pare că totuşi acea little black dress i-a purtat noroc – cei doi actori îşi vor sărbători anul acesta aniversarea a 20 de ani de la nuntă!
Dacă priveşti numai partea de sus a rochiei lui Gwen Stefani, poţi crede că este vorba despre o rochie de mireasă clasică. Cu partea de jos, însă, este o cu totul asta poveste – John Galliano a creat special acest model în dégradé pentru nunta din 2002 a lui Gwen cu artistul Gavin Rossdale.
Încă o rochie roz – de data aceasta, roz cu totul – Kaley Cuoco a ales pentru nunta ei din 2014 cu Ryan Sweeting o creaţie Vera Wang care îi reflectă 100% personalitatea.
Şiiii… încă o rochie roz – La nunta sa din 2003, Julianne Moore a optat pentru o rochie Prada roz/lila, pe care a purtat-o fără sutien şi asortată cu o pereche de saboţi verzi.
Există prejudecata asta cum că, cu cât ai mai mulţi bani şi eşti o persoană mai importantă, cu atât e mai de aşteptat ca la fiecare eveniment să ai o ţinută cu totul şi cu totul nouă. Kate Middleton nu e singura care a demonstrat că e perfect okay să încalci această aşa-zisă „regulă” – mai e şi Keira Knightley, care la nunta sa din 2013 a purtat o rochie Chanel pe care o mai îmbrăcase şi la un eveniment din 2008. (Keira a recunoscut totuşi că a existat şi o altă rochie de mireasă semnată Valentino pe care a purtat-o la o ceremonie privată ulterioară).
Elizabeth Taylor s-a căsătorit de 8 ori (dintre care două ceremonii au fost cu acelaşi bărbat – Richard Burton) şi pentru fiecare nuntă a ales o rochie memorabilă. Dacă la prima căsătorie a optat pentru alb, la cea de-a doua, cu Michael Wilding, a purtat o rochie în linie A, cu guler Peter Pan supradimensionat şi manşete suflecate.
La cea de-a patra nuntă, cu Eddie Fisher, Elizabeth a ales în locul unei rochii clasice de mireasă, o rochie verde cu voal petrecut în jurul capului asemenea unei eşarfe.
Cea de-a doua nuntă (din 3) a lui Marilyn Monroe (cu Joe Di Maggio) trebuia să fie ţinută secret, însă paparazzi au reuşit să afle locul şi ora şi s-au afişat în fața primăriei într-un număr semnificativ, alături de câteva sute de fani. Marilyn a purtat un costum din pânză într-o nuanţă închisă de maro.
Dacă credeai că după o anumită vârstă nu mai există opţiunea să te îndrăgosteşti, Debbie Harry şi Rupert Murdoch sunt exemplul perfect că nu e deloc adevărat. Cei doi s-au căsătorit în 2016, iar tematica nunţii a fost centrată în jurul tonurilor de albastru.
Majoritatea femeilor optează pentru rochii de mireasă, mai sunt câteva care merg pe varianta pantalonilor sau a salopetelor, dar cam niciuna nu poartă o fustă. Excepţia e Olivia Palermo, care a ales o fustă din tulle brodat alături de un pulover din caşmir pentru nunta sa (ambele piese sub semnătura Carolinei Herrera).
Rochia Angelinei Jolie pentru nunta cu Brad Pitt (sub semnătura Atelier Versace) e destul de tradiţională, însă voalul este cu totul şi cu totul unic – actriţa şi-a invitat copiii să îl personalizeze cu desene, motivând că „este important pentru noi ca această zi să fie relaxată şi plină de zâmbete. O zi pe care să o împărţim cu copiii noştri şi o ocazie foarte fericită pentru familia noastră.”
Pentru nunta din 1951 cu Frank Sinatra, Ava Gardner a ocolit tradiţionala rochie albă şi a ales în schimb ţinuta de mai jos, cu un decolteu cu decupaj inedit.
Majoritatea rochiilor de mireasă sunt lungi, însă la nunta sa din 2011, Sofia Coppola a ales o rochie Azzedine Alaïa scurtă, într-o nuanţă romantică de lila.
La nunta sa cu Alan Ferguson, Solange Knowles a mers pe o paletă cromatică dominată de ivoire – inclusiv ţinuta ei a fost creată în această nuanţă. Nu nu este vorba despre o rochie, ci despre o salopetă semnată Stephane Rolland.
Foto: Pinterest, hepta.ro