3 cosmetice pe bază de ou pe care să le încerci chiar acum

Aşa cum era şi normal, zilele acestea, toată lumea s-a lăudat pe facebook sau pe instagram cu ouăle roşii de Paşte. Nici nu contează că au purtat sau nu semnătura propriului talent. Ei bine, în ceea ce mă priveşte, întrucât am fost ţintuită la pat de o pneumonie urâcioasă, şi nu am avut nici o fărâmă de energie să încondeiez ouă, nu am putut concura cu restul lumii. Ca să îmi iau revanşa, îţi prezint 3 cosmetice  pe bază de ou, pe care să le încerci chiar acum.

Mască hidratantă Egg Cream, Too Cool for School

 

Dacă ai pielea uscată sau lipsită de strălucire, remediul ideal este să aplici o mască minune de la Too Cool for School. Îmbibată deja în extract de ou, apă de cocos şi extracte botanice, trebuie doar să o fixezi pe faţă şi în 20 de minute, tenul devine radiant şi mai hidratat ca niciodată.

Mască Egg Pore Tightening Cooling Pack  de la Tony Moly

Îmbogăţită cu extract de coajă de ou, oţet de vin, sare de mare şi argilă, această mască reduce aspectul porilor. O să îţi placă la nebunie textura de frişcă! Trebuie doar să o aplici pe zonele cu pori dilataţi şi să o laşi să acţioneze 10-15 minute. Folosită o dată sau de două ori pe săptămână, aspectul porilor va fi minimizat.

Spumă de curăţare Egg White Pore de la Skinfood

 Tenul sensibil are nevoie de o îngrijire aparte, iar când vine vorba de curăţare, nu poţi miza decât pe produse delicate. Spuma de curăţare de la Skinfood conţine amino acizi extraşi din albuşuri, care lasă pielea perfect curată.