4 destinații în care poți să iei viața de la capăt

2020 a fost un an atipic, un an în care am învățat multe despre viață, despre noi și despre lumea în care trăim. Mulți și-au descoperit pasiuni noi, alții și-au dat seama că vor să-și schimbe viața la 360 de grade… Ei bine, pentru cei care vor să descopere o altă față a fericirii facem un tur al locurilor unde o pot lua de la capăt.

Bhutan – Regatul Fericirii

Între Tibet și China, aproape de India, Bhutan este un regat în care pare că timpul s-a oprit în loc. Natura, pământul, copacii și bhutanezii sunt parcă din altă lume. Budiști fiind, oamenii acestei țări trăiesc după principii de viață pentru al căror înțeles, noi, vesticii, ne petrecem viața doar citind. Oricine va ajunge aici va descoperi case pictate și oameni fericiți, căci Bhutan are o busolă care măsoară starea de bine a oamenilor. Plimbările prin văile de la poalele Himalaya, peisajele de vis sau tratamentele naturiste tibetane fac din Regatul Fericit o destinație ideală pentru orice turist și nu numai.

Insulele Azore

Se spune despre Insulele Azore că sunt locul unde a fost odată Atlantida, iar când pui piciorul pe una dintre insulele care compun arhipelagul, simți că nu mai vrei să pleci de acolo. Localnicii sunt prietenoși, ospitalieri și trăiesc într-o armonie perfectă cu natura. De-a lungul coastei Atlanticului și pe insulele acestea poți întâlni toate cele patru anotimpuri în aceeași zi, iar natura și peisajele sunt de-a dreptul spectaculoase.

Madagascar

Cu pământurile ei colorate și speciile sale unice, această insulă africană – printre cele mai mari din lume, este paradisul pe pământ. Deși localnicii se luptă zi de zi cu sărăcia, bogăția florei și faunei din Madagascar compensează darurile vieții.

Maldive

Dacă ai ajuns aici e ca și cum ai fi atins porțile Raiului. Insulele Maldive, ţara cu 1291 de insule de coral, este locul unde poți fi tu cu tine, departe de aglomerația lumii. Culorile incredibile oferite de natură, puii de rechini care se plimbă nestingheriţi în apa limpede de la malul Oceanului Indian sau primul zbor cu hidroavionul deasupra insulelor creionate în verde, alb şi turcoaz, ospitalitatea și simplitatea localnicilor te vor marca fără doar și poate. Aici vei simți că poți lua viața de la început…

FOTO: Hepta

Categorii Lifestyle