Unele dintre cele mai populare trenduri actuale pot părea, la prima vedere, dificil de abordat. Topurile boxy ameninţă că te-ar putea face să pari lată, pantalonii stil culotte să pari scundă, fustele midi să pari îndesată, mom jeans să te facă să arăţi… ca o mamă, iar rochiile cu volum să te facă să te pierzi în prea mult material.
Nu este cazul să te laşi intimidată. Toate piesele enumerate mai sus pot arăta absolut senzaţional – e nevoie doar să respecţi nişte reguli simple. Bineînţeles, nu orice haină avantajează orice siluetă, dar în general, cu ajutorul unor mici artificii stilistice, poţi face ca anumite piese „dificile” să se muleze perfect pe silueta ta.
Nu te speria de talia înaltă şi de croiala care accentuează posteriorul. Avantajează cam pe toată lumea. Dacă ai o siluetă voluptuoasă, accentuează formele corpului şi, graţie taliei care stă în zona cea mai strâmtă a abdomenului, conturează forma ideală de clepsidră. În cazul siluetelor androgine, bombează posteriorul şi fac şoldurile să pară mai feminine.
Secretul pentru a arăta senzaţional într-o pereche de mom jeans este să îi porţi cu un top strâmt (un body sau un crop top, de exemplu), ori să ai grijă că piesa pe care o porţi în partea superioară a corpului să fie introdusă în talia pantalonilor, astfel încât aceasta să fie accentuată.
Topurile cu croială pătrată riscă să lăţească un pic prea mult umerii (fereşte-te totuşi de ele dacă ai umerii deja laţi).
Secretul este să introduci o parte a topului în talia pantalonilor sau a fustei cu care îl porţi – partea din faţă dacă este vorba despre o piesă fără nasturi, sau, în cazul cămăşilor, poţi introduce jumătatea stânga sau pe cea dreaptă, ideea de baza fiind ca talia să fie măcar un pic vizibilă.
Rochiile lungi care pe deasupra au dimensiuni voit exagerate te pot face să te pierzi în atât de mult material, însă cu câteva trucuri de styling, poţi evita acest lucru.
Secretul este să laşi nişte piele la vedere: mâneci suflecate, o parte din decolteu la vedere (în cazul rochiilor stil cămaşă, descheie primii 3 nasturi de sus), un decupaj, o despicătură de-a lungul piciorului – asigură-te că unul dintre aceste elemente face parte din look-ul de ansamblu şi astfel, o rochie voluminoasă, chiar dacă nu se mulează pe siluetă, va deveni instant o piesă ce emană senzualitate.
Pantalonii stil culotte, căzând la jumătatea gambei, taie optic picioarele în două, fapt ce descurajează multe femei (mai ales pe cele scunde) să-i încerce.
Trucul pentru a alungi picioarele chiar şi când porţi culottes este unul simplu şi clasic: asortează pantofi cu toc. Dacă sunt şi un model cu vârf ascuţit, cu atât mai bine, însă şi sandalele merg de minune.
La fel ca şi în cazul pantalonilor culotte, fustele midi ameninţă să taie optic silueta, făcând picioarele să pară mai scurte.
Nu e cazul să le ocoleşti, însă, căci pot fi extrem de feminine şi flatante. Poartă-le alături de pantofi cu toc şi în ceea ce priveşte partea superioară, optează pentru decolteuri adânci (cele în V sunt de preferat) – ambele sunt trucuri ce alungesc optic. De asemenea, este indicat să introduci topul în talia fustei pentru a defini silueta.
Foto: hepta.ro