5 obiceiuri care îți pregătesc pielea pentru iarnă

Chiar dacă semnele iernii încă nu și-au făcut apariția, cea mai bună metodă prin care îți poți pregăti pielea este să începi de acum tranziția către noua rutină de îngrijire specifică temperaturilor scăzute.

E mai ușor să previi decât să tratezi, așa că azi îți propunem câteva trucuri care să-ți mențină pielea proaspătă și hidratată întregul sezon.

Exfoliere

Secretul pielii catifelate este exfolierea regulată. După ce ai suportat toată vara temperaturi ridicate și soare, trecerea la toamnă se resimte vizibil asupra pielii. Atunci când lăsăm celulele moarte să se adune, pielea se imbâcsește și porii se înfundă. Dacă ai pielea sensibilă, îți recomand un scrub mai puțin agresiv.

Hidratare

Exfolierea elimină celulele moarte, însă următorul pas foarte important este hidratărea. Poți folosi diverse balsamuri pentru a contracara uscăciunea caracteristică sezonului, sau o cremă hidratantă care creează o barieră împotriva aerului rece. Pe timp de iarnă sunt recomandate produsele pe bază de unt de shea.

Crema de protecție solară

Expunerea la soare în timpul iernii este mai scăzută, însă crema de protecție solară este foarte importantă. Folosește produse cu SPF 30 în fiecare zi.

Produse de make-up mai cremoase

Vara ne luptăm cu luciul și excesul de sebum, iarna ne confruntăm cu pielea uscată. Pe timp de iarnă, folosește un fond de ten mai cremos și lasă de-o parte produsele extrem de pudrate. Nu uita de rujurile cremoase, care au în compoziție unt de shea.

Evită dușurile lungi

Știm că te simți într-o cadă cu apă fierbinte în lunile reci, însă căldura nu face decât să-ți usuce și mai tare pielea, lăsând-o astfel fără bariere de protecție împotriva factorilor externi. Dușurile normale, urmate de exfoliere și o cremă intens hidratantă sau unt de corp sunt ideale pe timp de iarnă.