August nu este doar luna în care ne bucurăm la maxim de zilele rămase din concediu, ci este și luna cumpărăturilor. Marile magazine deja au dat startul reducerilor, iar astăzi îți sugerăm 5 parfumuri pe care le poți găsi acum la prețuri de nerefuzat.
GUCCI Bloom Gocce di Fiori, 445 lei (100 ml)
Parfumul invocă sentimentele primăverii. Bloom Gocce di Fiori transmite senzația primelor zile de primăvară și dorința puternică a unui nou început, fiind o versiunea mai delicată a versiunii inițiale Gucci Bloom.
JEAN PAUL GAULTIER La Belle, 434 lei (100 ml)
La Belle te invită într-o lume fresh-orientală, cu note de pară verde, vanilie și iarbă de vetiver. Cu un ambalaj nou, spectaculos, La Belle te va captiva de la prima întâlnire.
GIORGIO ARMANI Si Intense, 462 lei (100 ml)
Un parfum intens, bogat și aspirațional, Armani Si Intense capătă accente moderne. Acordurile de cassis și extractele de coacăze negre surprind într-o compoziție complexă care echilibrează prin note proaspete de mandarină și bergamotă, atinse suav de parfumul freziei.
KENZO World, 340 lei (75 ml)
KENZO invită fiecare femeie să fie naturală, diferită și fără inhibiții, așa că a reinventat universul florilor și a creat un parfum dedicat. O întâlnire unică între bujor, iasomie și cristalele radiante de ambroxan.
TOM FORD Musk Pure, 815 lei (50 ml)
O interpretare modernă a puternicii energii yang a moscului aflat în echilibru și armonie. Inițial obținut din zonele muntoase care înconjoară China, moscul luxos scoate textura și silueta notelor într-o compoziție fină.