5 seriale noi pe care să le urmărim în această vară

Nu știu voi, dar eu una am așteptat cu nerăbdare vara asta! Cel de-al cincilea sezon House of Cards a fost lansat pe 30 mai, preferații mei, Jon Snow, Daenerys Targaryen și Tyrion Lannister, se întorc pe micile ecrane pe 16 iulie, în al șaptelea sezon Game of Thrones, în timp ce Harvey Specter e pregătit să câștige noi cazuri într-un nou sezon Suits, care va debuta pe 12 iulie.

Însă, pe lângă titlurile deja consacrate, am și câteva propuneri noi pentru această vară, 5 seriale numai bune de trecut pe lista de must see.

Girlboss

Am citit în urmă cu un an #Girlboss, bestsellerul Sophiei Amoruso, și țin minte că mi-a plăcut enorm povestea sa. Mi s-a părut chiar foarte empowering, așa că m-am bucurat tare mult când am aflat că Netflix va face un serial inspirat de această carte. Girlboss urmărește parcursul Sophiei (Britt Robertson) de la o rebelă convinsă, pasionată de modă, dar fără prea multe resurse și susținere, la o femeie de afaceri de succes, cu un brand evaluat la sute de milioane de dolari (Nasty Gal).

Ain’t no shame in this game.

O postare distribuită de GIRLBOSS (@girlbossnetflix) pe

Glow

Alison Brie, pe care o știm cu toții drept Trudy Campbell din Mad Men, revine vara aceasta într-un nou proiect de televiziune. Serialul ne prezintă, într-o manieră neconvențională, aventurile femeilor ce fac parte din show-ul GLOW (Gorgeous Ladies of Wrestling), având-o în prim plan pe Ruth (Brie), o actriță dispusă să încerce absolut orice pentru a se face remarcată la Hollywood. Glow este produs de aceeași echipă care a făcut și Orange Is the New Black, așa că e cazul să ne așteptăm și la porții serioase… de râs.

Claws

Indiferent de afacerile în care ești implicată sau de lucrurile pe care le ai de rezolvat, trebuie să ai întotdeauna manichiura făcută. Și asta este prima regulă de care ține cont Desna (Niecy Nash), proprietara unui salon din Florida care, pe lângă crearea celor mai frumoase modele de unghii, se ocupă și cu traficul de droguri și cu operațiunile de spălare a banilor. Lucrurile se complică în momentul în care în scenă apare un nou asociat, iar planurile sale inițiale sunt date complet peste cap.

The Defenders

Netflix și Marvel au început încă de acum doi ani să pregătească terenul pentru The Defenders, probabil cel mai așteptat serial cu supereroi, lansând, până acum, serialele Daredevil, Jessica Jones, Luke Cage și Iron Fist, fiecare fiind concentrat în jurul unui singur personaj. În august însă, când va avea loc premiera primului sezon The Defenders, cei patru vor face gașcă pentru a înfrunta împreună cele mai mari pericole din New York.

The Sinner

Îmi era tare dor să o urmăresc pe Jessica Biel într-un serial sau film, așa că imaginați-vă entuziasmul meu când am văzut pe contul său de Instagram că pregătește un nou proiect. Inspirat de romanul omonim al Petrei Hammes, The Sinner urmărește drama Corei Tanneti (Biel), o tânără mamă care comite un act sângeros, însă nu reușește să înțeleagă motivele din spatele acestei porniri violente, de care ea nu este nici măcar conștientă.

Categorii Lifestyle