5 stiluri de pantofi care alungesc optic picioarele

hepta_2561234

Există multe moduri de a oferi iluzia unor picioare mai lungi – poţi crea iluzii optice cu ajutorul unor anumite tipuri de haine, însă aici am ales să mă concentrez pe pantofi, având în vedere faptul că de regulă au un rol decisiv în ceea ce priveşte aspectul final al unei ţinute.

Mai jos, iată cinci modele de pantofi care alungesc optic picioarele (şi automat silueta la rândul său):

Pantofii stiletto clasici, cu toc subţirel, vârf uşor ascuţit şi fără vreun alt artificiu, sunt o modalitate clasică de a crea iluzia unor picioare mai lungi, astfel încât nu se putea să nu fie incluşi pe această listă. Un alt truc clasic este să asortezi culoarea pantofului cu pantalonii, rochia sau fusta (ori să porţi o pereche nude asemenatoare cu nuanţa pielii tale dacă porţi fustă/rochie scurtă sau pantaloni scurţi), astfel încât să nu existe o pauză” de ton între îmbrăcăminte şi pantof, care taie” din punct de vedere optic piciorul în două.

fotorcreatedy

ECONOMISEȘTE: Pantofi Pretty Litte Things – 190 lei – aici

RĂSFAȚĂ-TE: Pantofi Casadei – 2.700 lei – aici

Pe acelaşi principiu menţionat mai sus funcţionează şi următorul sfat: în loc să introduci pantalonii în botine sau ghete, optează pentru pantaloni mai lungi pe care să îi laşi să cadă peste încălţări. Pentru a evita ca o porţiune de gleznă să fie vizibilă între tiv şi partea de sus a pantofilor, optează pentru încălţări care să depăşească puţin nivelul gleznei (bonus: sunt ideale pentru vreme geroasă!)

1

ECONOMISEȘTE: Botine Zara – 449,90 lei – aici

RĂSFAȚĂ-TE: Botine Topshop – 1.050 lei – aici

Pantofii d’Orsay, mai exact, cei decupaţi în mod asimetric, au tendinţa de a alungi optic picioarele, prin faptul că lasă mai multă piele la vedere. Sunt ideali de purtat alături de fuste sau rochii mai scurte.

fotorcreatedw

ECONOMISEȘTE: Pantofi Betsey Johnson – 190 lei – aici

RĂSFAȚĂ-TE: Pantofi Christian Louboutin – 2.855 lei – aici

Saboţii au fost unul dintre cele mai populare modele de pantofi ale verii, aşa că faptul că s-a instalat vremea rece nu ar trebui să te descurajeze din a-i purta. Optează pentru unii cu toc şi care au un model cu linii diagonale care se intersectează în partea din faţă, alungînd optic picioarele. Poartă-i cu dresuri negre groase sau cu şosete din lână cu fir metalizat (mai multe sugestii despre cum poţi îmbina stilistic pantofii cu şosetele poţi afla aici).

fotorcreated2

ECONOMISEȘTE: Saboți H&M – 139 lei – aici

RĂSFAȚĂ-TE: Saboți Gucci – 2.180 lei – aici

În general, este contraindicat să porţi pantofi cu barete pe gleznă dacă vrei ca picioarele să pară cât mai lungi, însă există un mod de a trişa: ocoleşte pantofii care au barete ce se înfăşoară de jur împrejurul gleznei şi optează în schimb pentru barete cât mai subţiri care se prind diagonal pe partea din faţă a piciorului.  Similar cu exemplul de mai sus, liniile diagonale oferă senzaţia de picioare mai lungi.

fotorcreated5

ECONOMISEȘTE: Pantofi Zara – 199,90 lei – aici

RĂSFAȚĂ-TE: Pantofi Francesco Russo – 1.770 lei – aici

Foto: hepta.ro