5 tips-uri pentru a aplica corect pudra de contouring

Deşi nu e un subiect nou şi despre contouring am tot auzit vorbindu-se fie în backstage la Fashion Week, fie în miile de tutoriale care circulă pe internet, nu aş putea spune că toată lumea stăpâneşte tehnica. Contouring– ul este arta de a-ţi pune în evidenţă trăsăturile şi de a redesena forma feţei, mizând pe jocul dintre umbre şi iluminare, ştim asta. De multe ori însă arătăm mai rău decât înainte să aplicăm pudră. Tocmai pentru a ne ajuta să evităm look-urile dezastruoase şi să obţinem rezultate naturale, specialiştii de la Melkior au câteva tips-uri extrem de practice. (Foto: Isabel Marant SS17; hepta.ro)

Înainte de orice sfat în ceea ce priveşte contouring-ul, e foarte important să fim conştiente că produsele folosite şi calitatea acestora influenţează covârşitor look-ul final. Testată deja de mulţi make-up artişti profesionişti, combinaţia dintre două pudre compacte de la Melkior în nuanţe diferite este soluţia ideală pentru a nu da greş. Tu decizi dacă ţi se potriveşte mai bine combinaţia dintre pudra compactă Fair şi pudra compactă Ebony sau cea dintre pudra compactă Light Ivory şi pudra compactă bronzantă Mata Cofee. Şi ca să îţi fie şi mai uşor, poţi achiziţiona pudrele sub formă de rezervă şi să le aşezi în noua paletă magnetică Contouring  creată special în acest sens de către Melkior.

Paleta Makeup Magnetica Countouring, Melkior Paleta se oferă CADOU pentru 2 rezerve de pudră compactă cumpărate

Aplică pudra cu ajutorul pensulei medii pentru contur şi corecţii de la Melkior.

Înainte de a trece la conturarea feţei, asigură-te că ai respectat paşii esenţiali ce trebuie urmaţi înainte de realizarea oricărui machiaj: demachiere, hidratare, aplicarea anti-cearcanului, a corectorului şi ulterior, a fondului de ten. Pentru o rezistenţă îndelungată a machiajului, aplică şi un strat de pudră transparentă de la Melkior.

Ţine cont că pudra închisă la culoare se aplică pe linia maxilarului, zona de sub pomeţi, tâmple, părţile laterale ale nasului şi părţile exterioare ale ochilor.

Pudra într-o culoare mai deschisă se aplică în zona ochilor, în centrul frunţii şi pe bărbie. Foloseşte o altă pensulă decât cea pe care ai folosit-o în cazul pudrei închise.