Cele mai cool piese la care am stat cu gândul încă de când le-am remarcat pe podiumuri acum jumătate de an au aterizat, în sfârşit, pe rafturile magazinelor. Iar dacă noul sezon îndeamnă la actualizarea garderobei cu măcar câteva dintre noile tendinţe propuse de designeri pentru primăvară/vară, de ce nu ar fi şi momentul oportun experimentării cu o nouă esenţă?
Noile apariţii din domeniul parfumeriei, de la arome proaspete şi dulci, la esenţe intense şi sofisticate, urmăresc, la rândul lor, trend-urile în materie de vestimentaţie. Într-un exerciţiu fun, îţi propun să testezi noile parfumuri ce urmează să apară pe parcursul lunilor februarie şi martie, asortându-le pe fiecare câte unui trend al sezonului:
Detalii senzuale
Marc Jacobs Daisy Dream Blush este o esenţă dulce şi florală, ce se îmbină la fix cu spiritul ludic al trend-ului off-the-shoulder.
Top din poplin – Ellery – net-a-porter.com – €707
Feminitate absolută
Cu note de trandafir, vanilie şi piper roz, noul parfum semnat Estée Lauder – Modern Muse Eau De Rouge – este expresia supremă a feminităţii, şi se potriveşte excelent cu trend-ul inspirat de pasiunea şi romantismul dansului flamenco – volanele.
Rochie din mătase – Alexander McQueen – net-a-porter.com – €1,995
Dor de vacanţă
Aerin Mediterranean Honeysuckle te transportă automat pe o insulă exotică, graţie notelor de bergamotă, ulei de mandarin şi grapefruit, şi merge excelent alături de o rochie flirty în dungi, pentru a completa vibe-ul de vacanţă.
Rochie din lână bouclé- Sonya Rykiel – net-a-porter.com – €1,290
Eleganţă provocatoare
Intensă şi sofisticată, cea mai nouă reiterare a iconicei esenţe My Burberry, în varianta Black, se traduce printr-un mix de aromă de iasomie, nectar de piersici şi trandafir. Alătură-l unei jachete tuxedo purtată fără nimic pe dedesubt.
Jachetă tuxedo din mătase – Tom Ford – mytheresa.com – €1,890
Femme fatale
Esenţa Midnight Candy, sub semnătura casei de parfumerie Byredo, este o aromă intensă şi extravagantă. Se îmbină perfect cu imaginea unei rochii furou, pentru seducţie garantată.
Rochie din satin de mătase – Tibi – tibi.com – €247,50