Peisaje perfecte pentru imaginea unor cărți poștale, vinuri aspre, paste delicioase, localnici zâmbitori și un aer de dolce far niente în aer… Nu-i așa că, oriunde ai ateriza în Italia, ai senzația că dragostea plutește în aer?
Să enumărăm: insule fermecătoare, case desprinse parcă din povești, paste, pizza, vinuri, canțonete. Adaugă la acestea o climă mediteraneeană blândă mai tot timpul anului și… un espresso delicios. Ți-am făcut deja poftă să-ți cumperi deja următorul bilet de avion către Italia? Uită pentru moment de Roma și Milano și încearcă, pentru un weekend, una dintre următoarele șapte destinații.
Positano. Te vei îndrăgosti la prima vedere de străduțele fermecătoare, șerpuind printre colinele colorate ale coastei amalfitane. Vei asculta, la orice terasă, cu un pahar de vin roșu în mână și o porție enormă de linguine con frutti di mare în față, canțonete italiene. Vei cere o a doua porție de sorbet de lămâie. Și vei privi apusul pe plaja colorată din Positano, acolo unde poți avea parte de o petrecere alături de localnici aproape în fiecare seară. Și vei înțelege de ce aici, lângă mare, grijile par că dispar într-o secundă. (Le Sirenuse și Palazzo Murat sunt două opțiuni perfecte pentru weekend).
Chianti. La oricare dintre pensiunile agroturistice te vei opri în această regiune, te vei simți ca într-o vacanță la Spa. La un Spa cu struguri degustați în toate formele și în care semnalul de la telefon se pierde undeva după ce treci de primele rânduri de vie. Relaxează-te în fiecare zi făcând o plimbare lungă pe străduțele străjuite de chiparoși și măslini și oprește-te la micile localuri din sat pentru un espresso delicios și o buratta. (Neapărat: de vizitat Montefioralle și Volpaia).
Ravello. Este atât de frumos în Ravello încât, chiar dacă nu îți imaginezi vreodată să te desprinzi de zgomotul orașului, aici cu siguranță îți vei schimba părerea. Ai o vedere superbă asupra coastei Amalfitane, grădini incredibile și… o mulțime de evenimente muzicale, desfășurate în palatele și catedrala din oraș. (Rezervă: Villa Rufolo, o construcție splendidă datând din secolul 13)
Siena. Uită că aici s-a filmat unul dintre peliculele francizei cu James Bond. Dincolo de asta, Siena este un adevărat oraș italian, impresionant prin arhitectura sa, cu străduțe pietruite numai bune să te pierzi pe ele și cu mici resaturante unde te poți odihni pentru un aperitivo italiane veritabil. O priveliște pe care nu poți să o ratezi aici: Fonte Gaia, o impresionantă fântână din centrul Piazza del Campo, acolo unde se desfășoară, anual, celebra cursă de cai, il Palio.
Cinque Terre. Este un monument aflat în patrimoniul UNESCO și include cinci orășele ce par desprinse din povești. Zeci de culori, arome care mai de care mai îmbietoare, gălăgie, forfotă, plimbări sub clar de lună în piațetele ceva mai aglomerate ca în miez de zi. Închiriază un scuter (Vespa, bineînțeles) și explorează împrejurimile. (Neapărat încearcă spaghetti al olio e peperoncino la La Lanterna.)
Insula Burano. Da, e o comoară nu departe de mult mai cunoscuta Veneție. Și, am spune, locul perfect pentru cei care vor să aibă un cont de Instagram admirat de toată lumea. Pentru că apa, casele colorate în cele mai vii nuanțe și rufele înșirate boem la toate geamurile sunt acele amănunte care te vor face să suspini la plecare (și care da, vor arăta perfect pe contul tău de Instagram). În plus, se spune că de aici poți cumpăra cea mai fină și mai delicată dantelă din lume.
Capri. OK, s-a scris atât de mult și s-au făcut atât de multe filme despre Capri încât nu ne mai rămân prea multe lucruri de spus. Dacă vrei să-ți petreci sfârșitul de săptămână pe insula preferată a celebrităților, închiriază o barcă, ocolește stâncile Faraglioni, soarbe un prosecco întinsă pe șezlog și seara admiră vegetația luxuriantă, fațadele elegante ale vilelor și, de ce nu… ținutele chic ale italiencelor ieșite la plimbare.
Foto: hepta.ro