8 cărți simpatice de citit în iunie

Lecturi pline de suspans, thrillere intense și povești care te vor captiva de la primele pagini: indiferent de planurile tale pentru prima lună a verii, noi ți-am pregătit opt cărți de care te vei bucura din plin!

Naomi Alderman, Puterea, editura Storia Books

Ce s-ar întâmpla dacă femeile ar căpăta brusc o putere nimicitoare și nemaivăzută și lumea, așa cum o știm, s-ar schimba într-o secundă? Naomi Alderman încearcă să își imagineze un astfel de scenariu în noul său roman. Atunci când apare o forță nouă, vitală, care se răspândește cu o viteză uimitoare, adolescentele își descoperă o putere fizică uriașă – pot provoca o durere atroce și chiar moartea. Astfel, printr-o mică întorsătură a naturii, lumea este repornită de la zero. Puterea a fost una din lecturile preferate ale președintelui Obama din 2017 și a fost inclusă pe lista celor mai bune zece cărți ale anului 2017 de către New York Times, Los Angeles Times, Washington Post și Entertainment Weekly.

Mary Ann Shaffer & Annie Barrows, Scrisori din insula Guernsey, editura Nemira

Dacă te numeri printre fanii poveștilor scrise de Jane Austen sau de surorile Brontë, atunci Scrisori din insula Guernsey este cartea care nu ar trebui să îți lipsească de pe noptieră. În ianuarie 1946, într-o Londra care abia iese din umbră celui De-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru nouă ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.

Rebecca Skloot, Viața nemuritoare a Henriettei Lacks, editura Publica

O chema Henrietta Lacks, dar oamenii de știință au cunoscut-o sub numele de HeLa. A fost o femeie săracă, de culoare, care a cultivat tutun, iar celulele ei – recoltate fără ca ea să știe, în 1951 – au devenit unul dintre cele mai importante instrumente în cercetarea medicală, vitale pentru dezvoltarea vaccinului contra poliomielitei, pentru studiile asupra clonării, cartografierea genomului uman, fertilizarea in vitro și multe altele. Celulele Henriettei au fost cumpărate și vândute în milioane de doze, dar, cu toate acestea, ea a rămas un personaj aproape necunoscut. După 20 de ani, copiii ei au aflat adevărul. Și viețile lor s-au schimbat fundamental.

Eric-Emmanuel Schmitt, Omul care vedea dincolo de chipuri, editura Humanitas

Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care trăiește la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe nevăzute, protagonistul pornește pe un drum la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebări neliniștitoare și să devină un adevărat erou.

S. K. Tremayne, Dublă identitate, editura RAO

Romanul de debut al autorului S. K. Tremayne, pseudonimul jurnalistului Sean Thomas, Dublă identitate este o poveste plină de suspans și tensiune. La un an după ce una dintre gemenele lor, Lydia, a murit într-un accident, părinţii, Angus și Sarah Moorcraft, se mută pe o insulă din Scoţia, pe care Angus a moștenit-o de la bunica lui. Acolo, cuplul speră să-și pună ordine în viaţă după tragicul accident. Și totuși, după ce la puţin timp Kirstie, geamăna rămasă, susţine că s-a comis o greșeală și că ea este, de fapt, Lydia, viaţa cuplului mai primește o lovitură. Așadar, mister! Cine a murit cu adevărat în accident?

Alexandra Bădiță, Write your way to happiness

Alexandra Bădiță este self-esteem coach și locuiește în Londra, însă, de curând, s-a întors în România pentru lansarea volumului său de debut. Cartea Cartea Alexandrei este un ghid practic de wellbeing și vindecare prin scris, tehnici testate de-a lungul timpului de autoare atât în viața privată cât și în lucrul cu clienții. Cartea Write your way to happiness este disponibilă în limba engleză pentru a fi mai ușor accesibilă publicului internațional și poate fi achiziționată online atât în varianta tipărită, cât și în varianta digitală.

Seth Godin, Linchpin. Ești de neînlocuit?, editura Publica

Dacă l-ai mai citit până acum, atunci știi deja că Seth Godin are multă substanță și dezvoltă în cărțile sale niște puncte de vedere extrem de interesante. Dacă nu l-ai citit, e momentul să o faci. Până acum, în toate organizațiile existau două echipe: conducerea și forța de muncă. Acum există și o a treia echipă – oamenii de neînlocuit, despre care vorbește și Godin în cel mai recent volum. Aceștia sunt inventivi, conduc (indiferent de funcția pe care o au), stabilesc legături între oameni, fac ca lucrurile să se întâmple și ordonează haosul. Ei găsesc soluții atunci când nu există un set de reguli care trebuie urmate. Își încântă și își provoacă clienții și colegii. Își iubesc munca, dând tot ce au mai bun și transformând fiecare zi într-o formă de artă.

Diana Gabaldon, Crucea de foc, vol. 1, Editura Nemira

Seria Outlander, scrisă de Diana Gabaldon, este una absolut genială, iar acest lucru este valabil și pentru serialul omonim, cu Caitriona Balfe și Sam Heughan în rolurile principale. În Crucea de foc, povestea lui Jamie Fraser și a lui Claire continuă pe continentul american. Prinși în tumultul de dinaintea Războiului de Secesiune, în prima rebeliune deschisă împotriva taxelor impuse de englezi americanilor, cei doi încearcă să-și protejeze familia cu orice preț. Jamie urmărește să construiască o comunitate în jurul Fraser’s Ridge. Așa că trebuie să joace bine cartea diplomației între rebeli și guvernul instabil, dar încă periculos de puternic.

Foto: Bethany Laird/Unsplash

Categorii Lifestyle