Era o vreme când Instagramul mi se părea cea mai tare aplicație din lume. Numai de lucruri frumoase dădeai acolo (eu mi-am schimbat telefonul după numai câteva luni doar pentru că pe cel vechi nu îmi puteam instala aplicația – sistem de operare de duzină! – iar chestia asta mă frustra teribil la vremea respectivă).
Acum însă, nu prea mi se mai pare deloc o „treabă de artiști”, cum credeam la început. Și nu că aș fi eu vreo artistă care face cine știe ce poze, pentru că în mod sigur nu sunt, dar înainte parcă totul era mult mai filtrat pe Instagram și oamenii nu postau chiar… orice. Plus că, de când a fost schimbat algoritmul, nu mai înțelegi deloc cum funcționează newsfeed-ul: pui astăzi o poză, iar peste două zile te trezești din senin cu un like de la cineva și nu ai de unde să știi dacă acea poză a apărut random în feed sau persoana în cauză te-a căutat în mod special (sunt niște probleme reale de stalkeri aici! 😀 ).
Iar printre clișeele de care efectiv m-am plictisit se numără…
Eu una nu mai pot cu „Work hard in silence & let success make the noise”, „What doesn’t kill you makes you stronger”, „Squad goals”, „Good vibes”, „Live. Laugh. Love. Repeat” și altele de genul acesta. Înțeleg că merge o dată, merge de două ori, dar de nouă+ ori? Ne-am prins cu toții că oamenii sunt puternici și au o viață ca-n povești în social media, deci este OK, înțelegem mesajul și fără zeci de citate reciclate!
În ziua de astăzi, practic nimic nu e mai important decât să fii #blessed! Primești cadou un cățeluș adorabil? Ești #blessed. Mergi în vacanță în știu și eu ce loc spectaculos? Automat ești #blessed. Ai ieșit în oraș și ți-ai comandat cel mai „instagramizabil” desert? Postarea ta merită să includă și #blessed. 😀
Nu știu cum au unii răbdare, dar cred că le ia mai mult să aranjeze un decor pentru poza de Instagram decât să își facă la propriu bagajul de vacanță. Cumva, treaba asta a fost preluată de la beauty/fashion bloggers, dar acum a luat amploare și toată lumea își pozează pălăria de plajă, loțiunea cu SPF 50 și ochelarii de soare. Iar dacă ar fi să fiu sinceră până la capăt, unele fotografii arată atât de trist, încât nu ai cum să nu te întrebi ce o fi avut persoana respectivă în cap când a trântit niște obiecte într-un colț și s-a apucat să le pozeze, fără să aibă în minte un mesaj sau o informație anume.
Ne-am prins, vrei să aduni rapid 10.000 de followers! Doar că asta nu e nici pe departe o misiune ușoară, așa că, după ce pui seria de hashtag-uri populare (o găsești imediat pe www.tagblender.net sau www.tagsforlikes.com – da, știu și eu din astea, ce credeai?) în funcție de subiectul pozei, extinzi puțin domeniul și mai pui două, trei comment-uri pline de hashtag-uri (unele total irelevante, desigur). Dacă le treci în comment-uri, acestea nu apar în preview și parcă în felul acesta nu ți se simte disperarea de a dobândi rapid faima și gloria pe Instagram.
@IHaveThisThingWithFloors nu o să îți dea niciodată repost, așa că nu te mai chinui inutil! Trebuie să găsești un mozaic spectaculos și să ai o pereche de pantofi sau sandale super cool ca să ai, într-adevăr, o postare demnă de luat în seamă. Să fim serioși, câte astfel de conturi – de fashion, food, travel sau orice altceva – ți-au dat până acum repost? Setează-ți niște așteptări realiste și postează lucruri care chiar îți plac și te definesc, nu încerca să pui poze doar ca să fie publicate de o pagina care are câteva sute de mii de followers. E drept că poate ți-ar prinde bine să vină spre tine chiar și zece dintre ei, dar mai bine fă-ți o strategie proprie de conținut și ține-te de ea!
Mai toate restaurantele au la intrare o tablă pe care, pe o parte, e scris cu cretă meniul, iar pe cealaltă parte, apare un citat motivațional care sună cam așa: „No, we don’t have wi-fi. Talk to each other!” Peste tot e la fel, pe cuvânt! Și hai să zic că, inițial, a fost amuzant. Dar epoca acestei glumițe a trecut de ceva timp, iar ea încă apare pe Instagram. Așadar, cum scăpăm de ea? Nu de alta, dar sigur sunt oameni extrem de talentați, care pot veni cu idei haioase pentru mesajul de pe tăblița restaurantului! Căutăm un copywriter? 😉
Titlul articolului este „8 clișee de pe Instagram de care ne-am săturat (dar pe care le-am bifat cu toții)”, iar acum am ajuns la cel de care mă fac vinovată cel mai des. În avion, de cele mai multe ori îmi iau loc la geam și, dacă nu mă ia somnul imediat după decolare, cu siguranță stau cu telefonul lipit de fereastră. Câteodată, am norocul să prind niște cadre cu munți acoperiți de zăpadă, chiar foarte, foarte tari, însă, de regulă, totul se rezumă la niște nori deloc spectaculoși. Și, ca să citez un prieten care este un fel de Grinch al rețelelor de socializare: „Nori? Toată lumea știe cum arată niște nori. Dar nu mai poate pleca omul în vacanță dacă nu pozează norii?”
Nu știu cum s-o spun ca să fiu delicată. De fapt, e mai bine să las delicatețea de această dată. Toate postările acelea (selfie-uri, în special) de pe Instagram cu #NewYearNewMe, care ne inundă feed-ul în prima săptămâna din ianuarie, sunt pur și simplu penibile. E deja clar pentru toată lumea că nimeni nu se ține de planurile alea făcute din prea mult entuziasm la început de an, așa că de ce să te mai complici cu ele? Pierzi prea mult timp de gândire. Și aglomerezi Instagramul în mod inutil.
Foto: hepta.ro