Sunt multe lucruri care funcționează bine în momentele ceva mai dificile, momente prin care, inevitabil, trecem cu toții. Ar putea fi o porție de pancakes cu Nutella, o plimbare prin parc, o reuniune cu cei mai buni prieteni, o escapadă la mare… chiar sunt o mulțime de alternative care să te scoată din grumpy mood-ul care te-a lovi. De cele mai multe ori însă, un film simpatic și amuzant, care să te ajute să te detașezi complet, e cea mai rapidă soluție.
Așadar, astăzi vorbim exact despre acest subiect și îți propunem opt filme care te vor binedispune instantaneu, opt titluri numai bune de văzut și revăzut în clipele în care starea ta de spirit are nevoie de un boost.
Danny DeVito, Mara Wilson și o poveste pe care noi am vrea să o revedem iar și iar. Filmul este o comedie fantasy care în mod sigur te va binedispune, e suficient să o vezi pe simpatica Matilda (Wilson), un puștoaică înzestrată cu puteri extraordinare, folosindu-și abilitățile împotriva înfricoșătoarei doamne Trunchbull (Pam Ferris) și împotriva părinților săi puși întotdeauna pe infracțiuni.
Hmm, ai citit titlul și deja te-a prins nostalgia, nu-i așa? Înduioșător de la un capăt la altul, pelicula lui Robert Zemeckis, care a luat și Oscarul pentru Cel mai bun film în 1995, urmărește aventura lui Forrest Gump (Tom Hanks), un bărbat care, în ciuda faptului că are un IQ mic și nu este înzestrat cu prea multe capacități intelectuale, reușește să facă lucruri extraordinare. În război, în afaceri, în viețile celor apropiați lui.
Am lăudat de foarte multe ori acest film minunat, care, chiar dacă nu a luat Oscarul, rămâne o poveste minunată, care parcă te întoarce în timp, într-o lume a jazzului, a artiștilor, a visurilor mărețe. Scris şi regizat de Damien Chazelle, La La Land îi are în prim-plan pe Mia (Emma Stone), o actriţă aspirantă, care încearcă de ani buni să prindă un rol într-un proiect important, şi Sebastian (Ryan Gosling), un bărbat îndrăgostit de jazz, care visează să îşi deschidă un club de jazz şi să salveze această muzică. Pe lângă faptul că Ryan Gosling şi Emma Stone fac o treabă excelentă împreună, filmul are o sensibilitate aparte, fiind un adevărat spectacol al emoțiilor.
Da, suntem super-cheesy, dar chiar adorăm acest rom-com-musical! Și de-abia așteptăm Mamma Mia! Here We Go Again, care va avea premiera în scurt timp, pe 20 iulie. Până la urmă, n-are cum să nu îți placă un astfel de film, mai ales dacă stai să te gândești la tot pachetul pe care îl oferă – Meryl Streep, Amanda Seyfried, Dominic Cooper, Colin Firth, Pierce Brosnan, Stellan Skarsgård, peisaje absolut superbe, plajă, muzică, dans! E exact pachetul de care ai nevoie pentru a-ți ieși din mood-ul grumpy!
Sunt puține personaje care îți rămân în suflet pentru totdeauna pentru că au avut ceva aparte, o trăsătură care le-a făcut memorabile. Iar Holly Golightly (Audrey Hepburn) se numără cu siguranță printre ele. Are ea un farmec al său, o charismă, o inocență și o eleganță care o transformă într-un icon. Iar povestea dintre ea și Paul Varjak este una cu totul și cu totul specială, chiar e o plăcere să le urmărești jocul captivant, care te ține cu ochii lipiți de ecran!
În Love, Rosie, facem cunoștință cu Rosie (Lily Collins) și Alex (Sam Claflin), care sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie și practic sunt inseparabili. După absolvirea liceului, un eveniment neprevăzut îi dă complet planurile peste cap lui Rosie, așa că drumul său se desparte de cel al lui Alex. Pentru o vreme, cel puțin. Pentru că o relație atât de frumoasă ca cea a lor… nu poate dispărea prea ușor. Filmul este ecranizarea volumului Where Rainbows End, scris de Cecelia Ahern, care a semnat și bestsellerul P.S. I Love You.
Este imposibil să nu o iubești pe Rebecca Bloomwood (Isla Fisher), o tânără dependentă de cumpărături, care este în stare să își dea și ultimul bănuț (la propriu!) doar pentru a avea eșarfa dorită. Sau orice altă piesă pentru care formează o obsesie. Chiar și așa, filmul este un exemplu perfect că lucrurile se pot schimba în bine, chiar dacă, uneori, pare că totul s-a prăbușit peste tine.
Filmul acesta îți va spune un lucru foarte important: bucură-te de fiecare clipă ca și când ar fi ultima și asumă-ți toate riscurile din lume. Fără regrete! Morgan Freeman şi Jack Nicholson fac o echipă grozavă în acest film despre viaţă, despre dorinţa de a trăi din plin şi importanţa fiecărui moment. Carter (Freeman) şi Edward (Nicholson) nu se cunosc, dar ajung împreună în acelaşi salon la spital. Deşi sunt foarte bolnavi, cei doi hotărăsc să treacă peste indicaţiile medicilor şi să plece împreună într-o aventură nebună, fiind hotărâţi să experimenteze tot ce le trece prin cap şi să îşi îndeplinească ultimele dorinţe.
Foto: outnow.ch