8 filme (cu potențial) care ne-au dezamăgit la final

Când te uiți la trailere, toate filmele par super interesante, cu explozii, adrenalină, replici inteligente și twist-uri bine gândite. Apoi, când mergi la cinema, îți dai seama că tot acel potențial pe care îl vedeai la început în film nu este altceva decât o iluzie.

Așadar, care sunt producțiile de la care aveam așteptări foarte mari și care m-au dezamăgit în ultima perioadă? Eu am ales doar opt dintre ele, opt pelicule care m-au „chinuit” și mi-au testat răbdarea în ultimii, însă lista, care oricum este una subiectivă, rămâne deschisă și pentru voi.

Allied (2016)

În regia lui Robert Zemeckis, responsabilul pentru genialul Forrest Gump, Allied a fost un film în care eu mi-am pus toate speranțele, o poveste despre iubire în mijlocul războiului, secrete, misiuni periculoase, cu Marion Cotillard și Brad Pitt în rolurile principale. Practic… condiții excelente pentru un film excelent! Doar că nu a fost deloc așa. Am mers la cinema, deși citisem niște review-uri nu tocmai grozave înainte, și am plecat cu senzația că voiam MAI MULT. Deși povestea avea un potențial imens, totul se desfășoară într-un mod foarte haotic și nu ai timp nici să îți formezi o părere. Voiam o Marianne (Cotillard) mult mai întunecată și periculoasă, un Max (Pitt) mult mai implicat, o chimie intensă între cei doi, pentru că păreau doi străini pe un ecran imens, dar și mai multe scene de acțiune… la limită. Recomandat dacă vrei să vezi, înainte de culcare, un thriller romantic liniar, care nu îți trezește prea multe emoții (nici măcar punctul culminant nu te va mișca prea tare), nu te surprinde și nici nu îți lămurește anumite lucruri.

The Roommate (2009)

Trebuie să recunosc că da, m-am uitat la The Roommate pentru Leighton Meester, aceasta fiind prima producție în care am urmărit-o după Gossip Girl. Și, vai, ce chin a fost! Filmul se voia un fel de Fatal Attraction, de această dată cu Leighton Meester și Minka Kelly în rolurile a două colege de cameră a căror relație evoluează într-un mod foarte ciudat. The Roommate nu este nici horror, nici acel thriller care te ține cu sufletul la gură, nici măcar o poveste coerentă, care te prindă într-un fel sau altul. Recomandat doar dacă efectiv nu aveți nimic altceva la care să vă uitați.

Kidnapping Mr. Heineken (2015)

Am citit despre răpirea lui Freddy Heineken, fondatorul brandului Heineken, și recompensa plătită pentru el (aproape 16 milioane de euro, una dintre cele mai mari recompense din toate timpurile) cu mult timp înainte să văd filmul, așa că, ținând cont de povestea extrem de interesantă, mă așteptam la o producție senzațională. N-a fost să fie nici de această dată și nici prezența legendarului Anthony Hopkins nu a salvat un scenariu lipsit de coerență, o acțiune plictisitoare (de care până și actorii păreau plictisiți) și glumele atât de triste, încât pur și simplu voiam să ies din sala de cinema. Recomandat dacă vă numărați printre fanii lui Anthony Hopkins și vreți să aflați povestea răpirii lui Freddy Heineken.

The Girl on the Train (2016)

Deși cartea Paulei Hawkins mi-a plăcut foarte mult și chiar m-a ținut în suspans, filmul n-a reușit să redea nici măcar jumătate acțiunea intensă a romanului, exploatând într-un mod superficial suferința protagonistei, dar și drama celorlalte personaje. În schimb, Emily Blunt joacă excelent rolul lui Rachel, o femeie care a trecut printr-un divorț complicat și care acum își petrece diminețile urmărind, în timpul călătoriilor sale cu trenul, un cuplu aparent perfect. Toate acestea până când are loc o crimă, iar viața sa este complet dată peste cap! Recomandat dacă vreți să vedeți un thriller care să nu vă dea prea mult de gândit, destul de previzibil.

The Rum Diary (2011)

Recunosc că nu știu chiar toate filmele lui Johnny Depp, dar am văzut o bună parte dintre ele, iar The Rum Diary mi s-a părut cel mai slab. Filmului îi lipsește complet sclipirea, toată acțiunea pare doar o încercare disperată de a prelungi o poveste fără cap și fără coadă. Despre Paul Kemp (Depp) știm doar că este un scriitor alcoolic, ce ajunge în Puerto Rico și se angajează ca reporter la un ziar local. Personajul în sine are un potențial uriaș, însă filmul eșuează în a exploata personalitatea sa complexă așa cum trebuie, iar Amber Heard nu reușește (sau cel puțin așa mi s-a părut mie) absolut deloc să fie acea divă răvășitoare pe care o credeau toți. Recomandat dacă vă doriți un film de vacanță, cu peisaje spectaculoase, și un Johnny Depp la bustul gol.

Café Society (2016)

Woody Allen este regizorul meu preferat și, de regulă, îi iau apărarea chiar și atunci toată lumea îi critică filmele (așa cum s-a întâmplat cu Magic in the Moonlight). Atmosfera vintage, povestea romantică, drama artiștilor: Café Society poartă în mod clar semnătura lui Woody Allen, însă îi lipsesc nebunia și extravaganța, acea pasiune de neoprit pe care am văzut-o în filme ca Manhattan, Match Point sau Vicky Cristina Barcelona. Recomandat dacă vă plac filmele regizorului și poveștile de la Hollywood.

Suicide Squad (2016)

Pe cât de așteptat a fost Suicide Squad, pe atât de mult a dezamăgit acest film. O peliculă un pic prea aglomerată, lipsită de substanță (atât în ceea ce privește acțiunea, cât și în ceea ce privește personajele), Suicide Squad se numără printre cele mai criticate filme ale anului trecut. Poate că sunt subiectivă, dar ceea ce mi s-a părut mie total neașteptat, unul dintre marile minusuri ale filmului, a fost faptul că personajul Jokerului nu a fost valorificat cum trebuie. Și asta e o greșeală uriașă, mai ales când îl ai pe Jared Leto, un actor care se poate transforma într-un mod spectaculos cu cea mai mare ușurință, distribuit în rolul Jokerului. Recomandat dacă vă plac filmele cu supereroi și dacă vreți să urmăriți evoluția personajelor DC Comics și de acum înainte.

Grace of Monaco (2014)

Nicole Kidman este una dintre actrițele mele preferate, dar trebuie să mărturisesc că acest film nu îi face deloc cinste. Și nu îi face cinste nici minunatei Grace Kelly, un personaj fabulos, care în continuare îi inspiră pe oameni. Prinsă între două lumi complet diferite, între Hollywood-ul care o vrea înapoi și viața sa în Monaco, unde mariajul său care se deteriorează de la o zi la alta, Grace traversează o criză de identitate, pe care Olivier Dahan nu reușește să o exploreze în profunzime. Recomandat dacă vă plac biografiile și poveștile despre figurile regale.