8 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre „Rogue One: A Star Wars Story”

Unul dintre cele mai mai așteptate filme din acest an, Rogue One: A Star Wars Story, a ajuns în cinematografe pe 16 decembrie, așa că nu va dura mult timp până va cuceri box office-ul național. La ce ar trebui să ne așteptăm de la noua poveste Star Wars? Iată opt lucruri interesante despre peliculă.

1. Rogue One: A Star Wars Story e primul dintr-o serie de filme de sine stătătoare care sunt dezvoltate pentru a complementa noile producţii din celebra saga creată de George Lucas, permiţându-le, de asemenea, producătorilor să exploreze acest univers şi să experimenteze diferite stiluri şi moduri de a spune poveşti.

2. În Rogue One reapar câteva personaje familiare fanilor, inclusiv conducătoarea senatului rebelilor, Mon Mothma, jucată din nou de Genevieve O’Reilly.

3. Pentru a crea ambianţa dorită pentru Rogue One, regizorul Gareth Edwards şi directorul de imagine Grieg Fraser s-au reîntors la lentilele camerelor din anii ’70, pe care le-au combinat cu tehnologia digitală modernă.

4. Crearea noului droid K-2SO, jucat în performance capture şi având vocea lui Alan Tudyk, a necesitat abilităţile combinate ale ILM (Industrial Light & Magic – studioul de efecte vizuale şi animaţie al Lucasfilm) şi ale lui Neal Scanlan şi echipa sa de experţi în creaturi şi droizi. K-2SO a fost mai întâi creat drept o machetă la scară reală de către echipa lui Scanlan, fiind apoi realizat cu ajutorul efectelor vizuale.

5. Realizarea înfăţişării lui Darth Vader a reprezentat o provocare pentru designerii de costume Glyn Dillion şi David Crossman, întrucât – ca în fiecare film Star Wars – au existat schimbări subtile ale ţinutei personajului negativ. Spre exemplu, casca purtată de Vader în The Empire Strikes Again este mai strălucitoare decât cea dinainte, dar după multe discuţii, regizorul a decis că preferă varianta mată. Rezultatul final este o reproducere fidelă a look-ului lui Vader.

6. Pe lângă emblematicii Stormtrooperi, regizorul Gareth Edwards a vrut să le ofere fanilor ceva nou şi intimidant. Astfel, s-au născut Death Trooperii – cu un design complet nou, creat special pentru Rogue One. Aceştia reprezintă un grup de luptători de elită, costumaţi în negru.

7. Inspiraţia pentru crearea oraşului sfânt Jedha, designerii de producţie s-au uitat la oraşul antic al Ierusalimului şi la fortăreaţa Masada din deşert din Israel. O altă influenţă importantă a fost şi oraşul Paris în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

8. Cu orizonturile sale clare şi fiind foarte accesibil, Aerodromul Bovingdon – o veche bază RAF (Royal Air Force), nefolosită timp de aproape jumătate de secol – a fost locul ideal pentru a recrea Maldivele. Nu au mai trebuit decât nisipul şi palmierii. Astfel, realizatorii filmului au adus 2 000 de tone de nisip şi au importat pentru 60 de palmieri din Spania, precum şi din diferite sere din Regatul Unit. Au construit, de asemenea, o plajă, cu apă reciclată din rezervorul de apă de la Pinewood, ca să nu se piardă. Departamentul de creaţie a reciclat peste 211 000 de galoane de apă într-un rezervor uriaş măsurând 61 cu 30.5 metri.

Filmul Rogue One: A Star Wars Story este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera oficială pe 16 decembrie 2016, fiind disponibil în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D şi 4DX 3D şi Dolby Atmos.

Foto: outnow.ch

Categorii Lifestyle