8 noi filme de Crăciun de văzut în vacanța de iarnă

Nu știu care sunt planurile voastre pentru următoarea perioada, dar eu știu sigur că de-abia aștept zilele libere de Sărbători. Nu de-alta, dar o să pun la cale un maraton de filme de Crăciun, de care intenționez să mă ocup cu cea mai mare seriozitate. Pe lângă asta, cred că o să am și niște cozonac în grijă, nici pe el nu îl pot neglija cât mă uit pentru a mia oară la Home Alone, Love Actually și The Holiday.

În cele ce urmează, însă, o să lăsăm puțin deoparte titlurile festive clasice și o să facem o trecere în revistă a filmelor de Crăciun apărute în ultimii doi, trei ani. Plus lansările din această iarnă, pentru că, după cum cred că deja v-ați dat seama, Netflix a devenit noul Hallmark atunci când vine vorba de Christmas movies.

Citește și: 8 filme de Crăciun pe care trebuie să le descoperi în decembrie

8 filme de Crăciun pe care trebuie să le descoperi în decembrie

Holiday in the Wild

Încep cu acest titlu care, departe de a fi o capodoperă, include două dintre cele mai drăguțe lucruri de pe lumea aceasta: Crăciun șiiii… animale (mai ales elefanți). În prim-plan se află Kate (Kristin Davis, pe care o știm drept Charlotte din Sex and the City), o femeie care, pe neașteptate, află că soțul ei vrea să divorțeze de ea. Ca să depășească acest moment dificil, pleacă singură în vacanța în Africa pe care o plănuiseră cei doi înainte de separare. Acolo, în inima sălbăticiei, Kate își redescoperă pasiunile. Și învață să iubească din nou… exact la timp pentru un Crăciun de poveste. Filmul este disponibil pe Netflix.

The Princess Switch

După High School Musical, Vanessa Hudgens pare să se fi reprofilat pe… filme de Crăciun. The Princess Switch a fost lansat anul trecut pe Netflix și este perfect de văzut (sau revăzut) în această vacanță. Stacy de Novo (Hudgens) face dulciuri și torturi spectaculoase la micuța ei cofetărie din Chicago, iar competiția de gătit de Crăciun, organizat de familia regală a Belgraviei, pare să fie provocarea pe care o aștepta dintotdeauna. Odată ce ajunge aici, însă, cunoaște o ducesă care îi seamănă leit și își dă seama că aventura ei nu va fi doar despre rețete, aluaturi și ciocolată. Și asta nu e tot: continuarea poveștii – The Princess Switch: Switched Again – va avea premiera anul viitor.

The Knight Before Christmas

După cum spuneam și mai sus, Vanessa Hudgens a devenit favorita filmelor de Crăciun, iar The Knight Before Christmas este un nou titlu care se adaugă pe listă. Un cavaler medieval din Anglia secolului al XIV-lea, Sir Cole (Josh Whitehouse) călătorește în timp și aterizează în Ohio, în zilele noastre, unde o întâlnește pe Brooke (Hudgens), o profesoară de istorie care are aproape tot ce și-ar putea dori, mai puțin noroc în dragoste. Filmul e disponibil pe Netflix.

Homegrown Christmas

După o perioadă complicată la job, Maddie (Lori Loughlin) revine acasă, în orașul ei în care a crescut, la timp pentru Sărbători. Odată ce ajunge aici, îl reîntâlnește pe Carter (Victor Webster), iubitul său din liceu, alături de care trebuie să lucreze la organizarea unui eveniment. Și cu cât petrec mai mult timp împreună, cu atât își amintesc de lucrurile care i-au făcut să se îndrăgostească nebunește cu ani în urmă. Filmul este disponibil pe HBO GO.

A Christmas Prince: The Royal Baby

Seria A Christmas Prince continuă pe Netflix cu The Royal Baby, al treia parte, în care ne reîntoarcem în Aldovia, la timp pentru un nou Crăciun. De această dată, Regele Richard (Ben Lamb) și Regina Amber (Rose McIver) se pregătesc de vizita unei familii regale din Penglia, o vizită care are drept scop semnarea unui tratat important, dar și de venirea pe lume a primului lor copil. Cele trei filme din seria A Christmas Prince sunt disponibile pe Netflix.

Last Christmas

Dacă încă nu ați ajuns la cinema la Last Christmas, Emilia Clarke încă vă așteaptă să îi vedeți filmul. Actrița joacă rolul lui Kate, o tânără a cărei viață pare o sumă de greșeli și decizii neinspirate. Și ca și când aceste lucruri nu ar fi fost îndeajuns, nici cu sănătatea nu stă mai bine. Într-o zi, însă, Kate îl cunoaște pe Tom (Henry Golding), un tip care pare prea bun să fie adevărat. Apariția lui îi dă lumea peste cap și o determină să își schimbe viața la 180 de grade.

A Cinderella Story: Christmas Wish

S-au făcut nenumărate ecranizări pornind de la povestea Cenușăresei, așa că unul în plus nu are de ce să ne deranjeze, nu-i așa? Mai ales că, de această dată, avem și o tematică festivă. Kat Decker (Laura Marano) locuiește în aceeași casă cu mama și surorile sale vitrege, un loc în care este tratată ca o adevărată servitoare. Pe lângă treburile casnice, lucrează ca elf într-un centru comercial și visează în fiecare zi la un miracol care să o scape de lumea ei de complicată și care să o ajute să-și urmeze visul de a deveni cântăreață. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, lucruri neașteptate încep să se întâmple. Iar dorința ei nu mai pare a fi una imposibilă. Filmul e disponibil pe Netflix.

The Nutcracker and the Four Realms

Una dintre cele mai frumoase povești de Crăciun, The Nutcracker este o peliculă de-a dreptul magică. În prim-plan este Clara (Mackenzie Foy), o tânără isteață și foarte curioasă, care este teleportată într-o lume fantastică, un univers paralel în care îl cunoaște pe Philip (Jayden Knight), un soldat alături de care trăiește aventura vieții ei.  Dacă nu ați văzut versiunea The Nutcracker din 1993, acum este momentul să o bifați, pentru că este foarte simpatică și ea. The Nutcracker and the Four Realms este disponibil pe HBO GO.

Foto: Netflix, HBO, outnow.ch

Categorii Lifestyle