Dacă plecarea verii a adus pe chipul tău o notă de tristețe, tendințele beauty toamnă/iarnă vor îndulci puțin situația. Veste bună spune că vei avea de unde să alegi, paleta fiind una diversă, pentru toate gusturile. Însă cel mai important de menționat este faptul că tendințele acestui sezon sunt o adevărată declarație de putere și libertate. Asta pentru că ele te vor ajuta să fii cine vrei să fii iar lucrul ăsta trebuie sărbătorit. De aceea nu trebuie să te mire prezența în egală măsură a culorilor vii, intense cât și a machiajului natural, tehnicile ce presupun precizie cât și aspectul puțin dezordonat sau care lasă loc jocului.
Cele mai importante tendințe beauty pentru sezonul toamnă/iarnă sunt…
Așa arată buzele acestui sezon. Clasicul roșu rămâne în tendințe însă spectacolul devine mai atrăgător refuzând să rămână cuminte. I se adaugă vișiniul, violetul, culoarea prunei și chiar negrul care pun accentul pe buze atât în texturi mate cât și sticloase fiind prezente în toate prezentările. Noutatea momentului este însă aspectul lor imperfect, ușor răvășit. Rujul nu te mai constrânge să respecți strictețea conturului, buzele ce par tocmai sărutate fiind una din atracțiile momentului. Putem vorbi de un efect ombré reinterpretat care își face prezența în acest sezon – se obține tapotând culoarea spre exterior, conturul buzelor fiind depășit. Tendința poate fi observată în prezentările Giambattista Valli, Preen, Public School, Gypsy Sport, Rosie Assoulin.
Lungi, încărcate, cu volum, lipite între ele, semănând cu piciorușele unui păianjen – așa arată genele acestui sezon. Este limpede, nu-i cale de mijloc. În timp ce pe unele podiumuri minimalismul își face prezența, la Emilio Pucci, MSGM sau Chanel genele par a opta pentru maximalism. În variante ceva mai subtile le întâlnim la Jason Wu și Topshop Unique. Genele țin însă să fie nu doar lungi și lipite, ci și colorate – portocaliu (la Pucci), verde (Pucci, Gucci), o adevărată explozie de libertate.
Când vine vorba despre păr, o simplă șamponare este suficientă. Cel puțin pentru designeri, care-l preferă în acest sezon proaspăt, spălat, aerisit, liber. Păr ușor neglijent, ușor ciufulit, cu bucle lejere – așa arată coafurile la Gucci, Chloe, Fenti, Vivienne Westwood. Tendința poate coborî cu ușurință de pe podiumurile de prezentare potrivindu-se de minune multora dintre noi.
Naturalețea rămâne în tendințe și în ceea ce privește machiajul, no make-up make-up-ul păstrându-și binemeritatul loc. Lucrurile se nuanțează însă, aspectul final fiind unul perfect, sofisticat. Pentru a te inspira aruncă o privire la Isabel Marant, Lanvin sau Max Mara și vei înțelege amănuntele care fac diferența – sprâncene impecabile, gene îngrijite, curbate.
Chipul tău trebuie să facă cunoștință cu rozul, asta dacă este să ținem cont de preferințele designerilor. E de înțeles, oferă delicatețe, inocență dar și luminozitate. Îl întâlnim aplicat pe obraji, buze, pleoape, unghii în prezentările Simone Rocha, Bora Aksu, Aigner, Ferragamo, Altuzarra, Blugirl, Marchesa, Moschino, Chalayan sau la Mary Katrantzou, care îl folosește chiar și pentru sprâncene.
Culori sau chiar blocuri de culori puternice, îndrăznețe, linii, fard negru folosit din belșug, semne grafice cu margini ascuțite – machiajul acestui sezon oferă și o variantă neconvențională, care vrea să transmită ideea de libertate și putere a femeilor.
Individualitatea machiajului se obține din trasarea unor linii cu eyelinerul, creionul sau fardul de ochi. În prezentări întâlnim linii albe sau negre. Oscar De La Renta le preferă însă pe cele roz, culoarea aplicată pe pleoapă diferind de la un model la altul.
Un interesant spectacol pe podiumurile de prezentare îl oferă negrul: linii fine și precise, accentuate pentru un cat eye de efect, estompate sau în blocuri pe pleoapa superioară, un adevărat show în care clasicul negru interpretează roluri unice și rebele. Thierry Mugler, Saint Laurent, Versace, Marni, Balmain, Osman, Julien Macdonald, Prada îi dau forța cuvenită într-un machiaj neconvențional.
Cum spuneam, pentru pleoape designerii preferă culoriile vii, intense, o adevărată declarație de putere a femeii. Turcoaz, portocaliu, galben, albastru, roșu se regăsesc în prezentările Vivienne Westwood, Stella Jean, Vanessa Seward, Prabal Gurung, Oscar de la Renta și Mary Katranzou.
Textura metalizată aflată printre tendințele sezonului oferă un look extravagant și puternic, lăsând libertatea culorilor pe pleoape sau buze. Întâlnim auriu la Alexis Mabille, Genny și Laura Biagiotti, iar amestecat cu negru și roșu îl regăsim la Alberta Ferretti. Glitterul este prezent la Elie Saab și House of Holland dar și la Emporio Armani care înconjoară ochiul cu o atingere strălucitoare.
Și în acest sezon te vei putea bucura de machiajul smokey eyes. Îl poți folosi în diverse modalități sursă de inspirație fiind chiar prezentările designerilor care vin cu propuneri interesante: smokey eyes cu accente roșii (Alberta Feretti, Balmain) sau folosind negrul estompat. Iar dacă ai ceva mai mult curaj, la Elie Saab întâlnești un smokey eyes clasic căruia i se adaugă particule de sclipici în colțul exterior al ochiului.
Indiferent că vorbim despre formă sau materialele folosite, manichiura este dusă la extrem în acest sezon. Unghiile lungi, simple sau strălucitoare, cristalele Swarovski, modelele grafice sau minilucrările de artă aplicate pe unghii pot fi văzute în prezentările Gucci, Preen, Marc Jacobs, Kenzo, Emilio Pucci, Philip Plein.
Nu doar șic, utilă și versatilă dar și în trend în acest sezon, panglica neagră pare a fi amănuntul care face diferența în privința părului tău. Îți poți prinde cu ajutorul ei o coadă de cal, o poți înfășura în jurul capului, o poți transforma într-o fundiță-cadou sau o poți trece pur și simplu prin păr.
Foto: hepta.ro, Pinterest