
Olimpia Melinte, actrița care joacă rolul Elizei din serialul VLAD de la PRO TV, așteaptă al doilea copil.
„A fost o perioadă grea, în care m-am luptat și cu grijile, și cu decepțiile profesionale, care au intervenit în urma restricțiilor de călătorie, și cu multe alte neîmpliniri care au derivat cumva din problemele cu care se confruntă societatea. Dar acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine”, a spus actrița.
„La ecografia de primul trimestru nu a vrut să ni se arate. E un bebeluș timid sau pur și simplu îi place să păstreze suspansul!”, a mai spus Olimpia. Sasha, băiatul de 6 ani al Olimpiei Melinte, este încântat că va avea o soră sau un frățior.