Plajă, soare, nisip fierbinte, cocktailuri delicioase sorbite pe sub ochelarii de soare. Adaugă la toate acestea paste cu fructe de mare gătite în cel mai pur stil italian și o atmosferă relaxată, de dolce farniente, așa cum doar italienii știu să o recreeze.
Da, este chiar posibil să petreci o zi de vară la mare la Mamaia și să ai impresia că, fără să știi, te-ai teleportat într-o stațiune de pe Riviera italiană, acolo unde discuțiile aprinse, petrecerile efervescente, detalii de design italian, aperitive delicioase și oameni cool fac ca după-amiaza ta să se prelungească târziu în nopate, chiar pe plajă.
Vara aceasta, Peroni Nastro Azzurro aduce eleganţa şi efervescenţa stilului italian pe o plajă din inima staţiunii Mamaia, prin deschiderea unui spaţiu în care fiecare detaliu vorbeşte despre ospitalitate: Casa di Peroni, una storia di stile italiano al Cafe del Mar. Pe tot parcursul verii, noul spaţiu va găzdui petreceri, expoziţii de design şi experienţe culinare, astfel încât cei care ii trec pragul să se poată bucura de o vară plină de rafinament. În centrul tuturor evenimentelor care vor avea loc în noul spaţiu se află Peroni Piccola, noua sticlă lansată de brand. Cu un design elegant, creat pentru a completa perfect cele mai efervescente petreceri, noua sticlă devine ingredientul cheie al serilor de vară petrecute la mare, în care eleganţa şi bunul gust sunt în prim plan.
Aflat în Mamaia, noul spaţiu va fi deschis în perioada 24 iunie – 31 august şi le propune vizitatorilor să redescopere cucina, designul şi stilul efervescent în care italienii se bucură de vară. Mai multe detalii despre proiect şi despre evenimentele care vor avea loc în Casa di Peroni al Café del Mar pot fi găsite pe pagina de Facebook Peroni Nastro Azzurro şi pe blogul Diario.