Un număr de 16 colecții de licență, 11 colecții de master, peste 60 de modele defilând pe un podium de 70 de metri și mai mult de 1.000 de invitați în sală, plus câteva petreceri: dincolo de cifre, cea de-a 22-a ediție Gala UAD Fashion Design de la Cluj 2016 a fost despre emoții, despre sute de schițe și încercări, despre ani de lucru și de studiu și despre zâmbete și oameni dragi. Și, mai ales, despre un vibe special al Clujului, care îi cucerește pe toți cei care ajung aici.
Ce ne-a plăcut la Gală? Colecția The Lies Have to Travel, a lui Emese Bakó (care de altfel a câștigat toate premiile posibile și aplauzele întregii săli – foto sus), dar și colecțiile pentru băieți (ceva mai multe ca de obicei, anul acesta) ale designerilor Borbala Ferencz, Mădălina Stan, Bogdan Druța, Ana Maria Cornici, Luis Drăjan (unul dintre preferați) și Raul Lazăr sau imprimeurile și picturile manuale de pe hainele purtate nonșalant pe catwalk în colecțiile Crinei Rusu, Veronica Tomoș și Nicoleta Botnaru. Și, chiar dacă m-am bucurat de fiecare apariție pe scenă, recunosc, cinstit, că mi-au rămas gândurile la cămășile aducând de uniforma pionierilor din colecția Ceau! a Ramonei Manghiuc, la outfiturile total albe din prezentarea Smarandei Buc, Sportul Alb, la jachetele negre cu transparențe văzute la Liliana Timiș, în Fără gen sau rochiile colorate de la Sabina Pop din Fragmente din ea.
De-a lungul anilor Gala de la Cluj s-a impus ca o platformă de promovare pentru tinerii absolvenți ai Departamentului Modă-Design Vestimentar din UAD. Prin intermediul fashion show-ului, care presupune o logistică foarte complexă, se prezintă, în fața specialiștilor și reprezentanților din industriile creative, colecții inovatoare care sunt relevante pentru peisajul modei secolului 21.
Gala UAD a fost locul de lansare pentru foarte mulți designeri care s-au remarcat în industria modei din România și cea din străinătate. Datorită burselor de plasament create de UAD, studenții și masteranzii au putut să aplice și apoi au fost acceptați în internship-uri la brand-uri internaționale renumite: Ann Demeulemeester, Craig Green, Ann Sophie BACK, Nasir Mazhar, BLESS, Erdem, Marios Schwab, Meadham Kirchhoff, Barbara i Gongini, Ashish, Michael Sontag, HAAL, H&M etc. Know-how-ul pe care îl obțin în astfel de stagii și pregătirea intensă din cadrul programelor de studii se poate vedea în maturitatea și coerența celor 27 de colecții prezentate.
Două din absolventele de anul trecut au obținut importante rezultate: Andreea Castrase este angajată în biroul de creație H&M Stockholm, departamentul de inovație și Ancuța Sarca a fost una din finalistele concursului Designer for Tomorrow, ce l-a avut ca mentor pe Alber Elbaz.
Coordonatorii colecțiilor de Licență sunt: Prof.univ.dr. Elena Basso Stănescu și Lect.univ.dr. Lucian Broscățean. Coordonatorii proiectelor de Master sunt: Coordonator Științific Prof.univ.dr. Anca Pia Rusan. Coordonatori colecții: Prof.univ.dr. Elena Basso Stănescu și Lect.univ.dr. Lucian Broscățean.
Scenotehnica: Dr. Matei Miko, Producătorul Evenimentului, prin Asociația Culturală Pro Transilvania. Make-up-ul modelelor a fost asigurat de MAC Cosmetics Romania, Partenerul principal al Galei. Hairstyle-ul modelelor a fost realizat de echipele saloanelor: Foarfeca de Aur, Vestige Atelier des Beaux Arts, POP Academy și Catwalk by Ramona Mîndru. Modele: Transilvania Fashion. Muzica show-urilor: Dj LeXi & Lorant.
Fotografii: Emil Costruț (Realizarea imaginilor din shooting, cât și a celor de podium s-a putut realiza datorită sprijinului acordat de Q Smile.) Styling: Diana Flore.
Video montaj: David Eșanu