
Cu toții căutăm un loc perfect pentru o escapadă de weekend, iar Casa Timiș se află la doar 80 de km de București. Conacul cu rădăcini la început de secol XX și dealurile de vii din Bucov au devenit din ce în ce mai cunoscute și căutate de turiști pentru frumusețea locului, preparatele culinare și vinurile alese, dar mai ales pentru că locul încă mai păstrează farmecul vremurilor boierești de altă dată.

Casa Timiș are toate ingredientele unei destinații de petrecere a timpului liber: frumusețea construcției, istoria sa, amplasarea pe vârful dealului, înconjurată de hectare întregi de viță de vie, și aerul curat, departe de aglomerația orașului sunt doar câteva dintre motivele care ne-au îndrumat pașii aici.

Crama datează din 1925, iar fiecare element ce stă la baza Casei Timis in zona de design a fost atent ales de catre Cristina Timis, unul dintre proprietarii domeniului.
Fiecare element ce stă la baza Casei Timiş a fost realizat prin cunoştinţele în domeniu a specialiştilor și are ca scop principal dorința de a le oferi oaspeților experienţe excepţionale care să surprindă prin eleganţă şi rafinament. Casa Timiș este așadar destinația perfectă pentru o escapadă relaxantă.
Tot aici descoperim că servirea mesei este un adevărat ritual şi poate fi făcută unde pofteşte oaspetele: în restaurant, pe terasă sau în crama răcoroasă. În conac, simplitatea naturii din vie este înlocuită de alchimia dintre sticlă, cărămidă şi lemn – un alt soi de puritate.
Chef Nico Lontras și-a început cariera acum 23 de ani, petrecând 20 de ani în nordul Europei, iar în 2003 era desemnat Bucătarul Anului în Irlanda, țara pe care a și reprezentat-o în două competiții internaționale, de unde a revenit cu două medalii de aur. Și-a continuat activitatea timp de șapte ani în Estonia, unde a fondat o asociație de bucătari, apoi în Norvegia, dar a făcut stagii de pregătire și în Islanda și Spania. Iar Chef Johnny Șușală s-a reinventat permanent în cei mai bine de 20 de ani de experiență în bucătărie, timp în care a lucrat alături de chefi renumiți precum Jamie Oliver sau Gordon Ramsey.
Cei doi Chefi își pun amprenta și semnătura personală asupra gastronomiei Casei Timiș în reinterpretarea preparatelor tradiționale românesti și internaționale la standarde de gastronomie fină. Cu atenție pentru povestea de peste timp a fiecărui preparat, își doresc să aducă pe farfurie texturi, arome și culori diferite, ce se echilibrează armonios.
Noi am încercat preparate precum: Amouse Bouche Prosecco, Carpaccio de caracatița cu trufe, Cuvée Sissi, Terină de rață, Casa Timiș Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră 2014, Sorbetto de țuică, Cod negru cu caviar de Fetească albă Solo Quinta Alb Rossini cu sos de Fetească Neagră Casa Timis Experience Desert Chocolate oblivion Opus Fabula.

Casa Timiș excelează și la capitolul evenimente private. Fie că este vorba de o nuntă, un botez, o aniversare sau orice altă ocazie, Casa Timiș promite să se ridice la nivelul tuturor așteptărilor. Restaurantul are în meniu o gamă variată de mâncăruri tradiționale românești, antreuri, gustări, preparate din toate felurile de carne, dar și specialitățile casei. În plus, oaspeții au la dispoziție și 10 camere la cele mai moderne strandarde (3 apartamente și 7 camere duble) pentru cei care vor petreacă până dimineața.