Trebuie să mărturisesc că nu am fost niciodată fascinată de Tarzan. Un personaj simpatic, cu o poveste interesantă, dar cam atât. Filme cu Tarzan s-au făcut și se vor mai face, asta e sigur, însă motivul pentru care am vrut să văd The Legend of Tarzan, în primul rând, a fost actorul Alexander Skarsgård, pe care l-am văzut și l-am plăcut (și nu doar pentru că arată bine, hai fie, foarte bine!) în True Blood, Melancholia și The Diary of a Teenage Girl. Dar mi-am dat seama destul de repede că e vorba de mai mai mult de atât.
Încă din primele minute ale filmului facem cunoștință cu Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea (Alexander Skarsgård), care a părăsit în urmă cu mulți ani jungla africană în care era cunoscut drept Tarzan. Acesta își trăiește liniștit viața la Londra, alături de frumoasa lui soție, Jane (Margot Robbie), încercând să lase în urmă un trecut destul de complicat și întunecat. În momentul în care este rugat să revină în Congo, pentru o aparentă misiune diplomatică, John refuză cu fermitate acest plan. În urma unei discuții cu George Washington Williams, un fost soldat american care a luptat în timpul Războiului Civil (personajul, jucat de Samuel L. Jackson, a existat și chiar a făcut o călătorie în Congo pentru a evalua problema sclaviei din regiune), John Clayton își reconsideră decizia și acceptă să revină în Africa, unde absolut nimeni nu l-a uitat, așa că stabilește o conexiune imediat inclusiv cu animalele de acolo. Cu toate acestea, el nu bănuiește o clipă ce i-a pregătit căpitanul Leon Rom (interpretat incredibil de talentatul Christoph Waltz), trimisul Regelui Leopold al Belgiei, care vrea să obțină controlul total în zonă într-un mod nu tocmai… onest.
Scenariul peliculei este scris de Craig Brewer și Adam Cozad, care au fost inspirați de poveștile lui Edgar Rice Burroughs despre Tarzan, reușind să imagineze un parcurs interesant pentru acesta după plecarea lui din junglă. „Am fost un mare fan al cărţilor, aşa că mi s-a părut esenţial să introduc anumite personaje şi locuri din poveştile lui Burrough şi, desigur, am început cu Tarzan şi cu Jane. Dar noi voiam să ancorăm povestea în realitatea istorică din perioada în care regele Leopold a ocupat Congo, aşa că am fost interesat să ţes o intrigă în care să implic oamenii din acel timp loc”, a povestit Brewer.
Regia este semnată de David Yates (Harry Potter and the Deathly Hallows, Fantastic Beasts and Where to Find Them), care a recreat legenda lui Tarzan, din copilărie și până în prezent, prin intermediul unor flashback-uri inserate în momentele-cheie ale filmului. Acesta a folosit din plin efectele speciale și tehnologia CGI (Computer Generated Images) pentru a reda peisajele din junglă, animalele și felul în care acestea au interacționat cu Tarzan, iar vizual, filmul arată foarte, foarte bine.
The Legend of Tarzan are premiera pe 8 iulie.
Foto: outnow.ch