Peter Copping şi-a anunţat retragerea din postul de director cretiv al casei de modă Oscar de la Renta. Anunţul a fost confirmat de către oficialii Oscar de la Renta Inc. Plecarea abruptă a designerului de origine britanică nu implică, precum în cazul lui Raf Simons şi Dior sau Alber Elbaz şi Lanvin, probleme între el şi companie, ci motive personale.
„După aproape doi ani la Oscar de la Renta, circumstanţe personale mă obligă să mă întorc în Europa. Am adorat timpul petrecut în New York şi sper să mă întorc cândva în viitor”, a explicat Copping.
La rândul său, compania a oferit o declaraţie, prin intermediul lui Alex Bolen (CEO al brand-ului): „Business-ul nostru a fost mereu acela de a crea haine, iar unele dintre cele mai valoroase atuuri ale noastre sunt studioul de design şi atelierul. Echipa noastră va continua să lucreze la colecţia pentru sezonul următor, focalizându-se pe sofisticarea şi măiestria artizanală care sunt emblematice casei. Îi urăm lui Peter succes în viitoarele sale proiecte”.
Peter Copping a petrecut aproape doi ani în rolul de director creativ al casei de modă franceze, fiind ales pentru acest post chiar de către Oscar de la Renta, la scurt timp înainte de decesul său în 2014. Înainte de a se muta la New York pentru a-şi asuma rolul, Copping a lucrat ca director artistic al brand-ului Nina Ricci, şi, de asemenea, a bifat posturi în cadrul Louis Vuitton şi Sonia Rykiel. Pe parcursul celor doi ani petrecuţi alături de echipa ODLR, a participat personal la trunk show-uri, pentru a putea cunoaste personal clienţii fideli ai companiei şi a interacţiona cu ei cât mai îndeaproape. Colecţiile sale pentru label-ul newyorkez au fost bine primite de către critici, iar creațiile sale şi-au făcut apariţia adesea pe covorul roşu al evenimentelor de prestigiu.
Plecarea lui Copping de la cârma ODLR este cel mai recent caz dintr-un lanţ de situații similare – designeri care îşi părăsesc posturile după foarte puţin timp petrecut la cârma respectivelor lor brand-uri.
În dimineaţa zilei de ieri, Louis Vuitton a făcut o declaraţie oficială care nega zvonurile conform cărora Nicolas Ghesquière, directorul artistic al liniei womenswear, ar dori să părăsească postul înainte de exprirarea contractului său de 5 ani (care s-ar încheia în noiembrie 2018). Dacă designeri precum Marc Jacobs sau John Galliano au petrecut 16 ani la Louis Vuitton, respectiv 15 ani la Dior, noul model pe care funcţionează industria modei (care include acum contracte standard pe 3 ani, cu posibilitate de prelungire) implică şederi scurte la cârma câte unui brand, şi o rotaţie continuă între designeri (Maria Grazia Chiuri a părăsit brand-ul Valentino şi urmează să îl înlocuiască pe Raf Simons la Dior, în timp ce speculaţiile legate de Simons implică numirea lui la cârma Calvin Klein, după ce în aprilie, Italo Zucchelli şi Francisco Costa şi-au anunţat plecarea de la cârma label-ului).
Foto: hepta.ro