Hello, A listers!
Noi suntem tot la mare, după ce am terminat cele șase săptămâni în care ne-am pregătit pe plajă pentru plajă. Antrenamentul de astăzi este altfel, pentru că exercițiile pe care le vom face vor fi pe stand up paddle (SUP). Pentru a putea face exercițiile corect, ideal ar fi ca marea sa nu fie agitată. Noi nu am fost atât de norocoase și am prins valuri destul de mari.
Totul a pornit acum câteva veri când eu și Alexandra ne-am dat seama că ne plictisim la plajă și am vrea sa facem ceva interactiv și așa am descoperit stand up paddle-ul. De atunci în fiecare vară când ajungem la mare câteva ore sunt alocate pentru sport pe apă.
La plaja H2O din Năvodari este locul perfect unde poți încerca experiența cu stand up paddle-ul. Mai mult decât atât în weekend-uri te poți antrena în grup alături de antrenoarea Diana Stejereanu.