
Încă de când am pus prima dată mâna pe un device Apple (era un iPod Nano din prima generaţie, cel cu rotiţă tactilă), m-am îndrăgostit de modul simplu şi intuitiv în care funcţiona. De atunci, am rămas o fană avidă a dispozitivelor Apple (dacă îţi vine să crezi, iPodul meu, cu toate că de câţiva ani buni e abandonat într-un sertar, încă funcţionează după 11 ani!) şi cu fiecare lansare, sunt curioasă să aflu ce noi îmbunătăţiri au fost adăugate, ce noi tehnologii au fost explorate şi ce redesign au creat cei de la Apple pentru device-urile lor.
Aseară a avut loc lansarea oficială a celui mai nou smartphone Apple, modelul iPhone 7. Iată tot ce trebuie să ştii despre el:
- Este rezistent la apă şi praf – o îmbunătăţire realizată cu ajutorul unui redesign în ceea ce priveşte modul în care părţile de sticlă şi aluminiu sunt îmbinate (iPhone 7 se mândreşte cu o îmbinare impecabilă, astfel încât nimic să nu poată pătrunde în interior).
- Butonul de home a fost reinventat şi foloseşte un feature nou. Practic, deşi butonul în sine nu mai există, tehnologia „taptic engine” redă senzaţia că apeşi cu adevărat pe un buton. Acest feature există de asemenea în cazul Apple Watch şi al modelelor recente de MacBook)
- iPhone 7 este prevăzut cu boxe stereo, una în partea superioară şi una în partea inferioară.
- Pe spate, telefonul este prevăzut cu o cameră de 12 megapixeli cu stabilizator. Camera include o lentilă cu apertură f/1.8, care permite intrarea a cu 50% mai multă lumină decât în cazul camerei de pe iPhone 6s. Camera are de asemenea un procesor cu 60% mai rapid şi cu 30% mai eficient.
- Pe faţă, telefonul este prevăzut cu o cameră FaceTime HD care acum are 7 megapixeli (faţă de 5 megapixeli în cazul iPhone 6s).
- Modelul iPhone 7 Plus are pe spate două camere de câte 12 megapixeli – una wide-angle şi una telephoto. Acest lucru permite fotografierea clasică (cu ajutorul camerei wide-lens) şi fotografii cu zoom x2 (cu lentilă telephoto). Utilizând ambele camere, telefonul poate efectua un zoom de până la 10x pe o imagine.
- Utilizatorii iPhone 7 Plus vor primi în viitorul apropiat un update ce include un efect foto ce ajută la captarea imaginilor cu aspect profesional. Mai exact, utilizatorii vor putea face fotografii portret cu bokeh pe fundal, ce va da impresia de profunzime.
- Noua cameră este capabilă să analizeze în timp real mediul şi să facă setările potrivite pentru orice situaţie şi, de asemenea, să înveţe de la un caz la altul şi să facă fotografii din ce în ce mai bune.
- Procesorul de pe iPhone 7 şi iPhone 7 Plus este A10 şi are patru nuclee. Sistemul de procesare este cu 40% mai rapid decât cel de pe iPhone 6s şi de două ori mai rapid decât cel de pe iPhone 6.
- Bateria de pe iPhone 7 va rezista cu două ore mai mult decât cea de pe iPhone 6s şi cea de pe 7 Plus cu o oră mai mult decât cea de pe 6 Plus.

- Apple AirPods sunt noile căşti pentru iPhone 7 şi iPhone 7 Plus. Sunt wireless şi se conectează şi la Apple Watch. Se încarcă într-o cutiuţă specială şi arată ca o pereche de căşti Apple obişnuite doar că nu au fir. Au o autonomie de cinci ore, iar cutia de încărcare oferă o autonomie de 24h până când trebuie reîncărcată.
- Jack-ul pentru căşti a dispărut. În schimb, căştile se introduc în Lightning Port, acelaşi loc în care intră cablul de încărcare. Dacă vrei să îţi foloseşti vechile căşti alături de noul iPhone, este nevoie să foloseşti un adaptor (inclus în cutie când cumperi un iPhone 7).
- Telefoanele vin în cinci versiuni cromatice – gold, rosegold, silver, black (negru mat) şi jet black (negru lucios).
- Preţul pentru iPhone 7 începe de la 649 de dolari în versiunea cu 32 de GB. iPhone 7 Plus începe de la 769 de dolari pentru verisunea de 32GB. Nu va mai exista o versiune de 64 GB, însă vor fi disponibile versiuni cu 128GB şi 256 GB.
- iPhone 7 şi iPhone 7 Plus vor putea fi precomandate de pe 9 septembrie şi ajung oficial la vânzare pe 16 septembrie.
Foto: Apple