VIDEO – Look who’s driving: Răzvan Negoiță

Răzvan Negoiță are doar 33 de ani și multe mile la activ. Este omul din spatele Aventura pe ocean, o idee care i-a venit în urmă cu șase ani, când tocmai terminase de construit barca la care visa de mult timp.

A stat doi ani într-un oraș de pe marginea oceanului și a lucrat zi de zi, opt ore pe zi, la barcă, doar pentru că își visa să fie una aparte, personalizată. Tot ce și-a dorit după ce a vândut afacerea din Romania, a fost să facă înconjurul planetei… pe apă. Cum planurile sunt date uneori peste cap, s-a gândit că ar putea să îmbine utilul cu plăcutul și să se plimbe cu turiștii români veniți în Thailanda prin cele mai frumoase insule, unele dintre ele accesibile doar cu barca.

La Răzvan am auzit pentru prima dată acum 3 ani cuvântul MOJO (en a quality that attracts people to you and makes you successful and full of energy) atunci când mi-a spus cum se numește barca la care a muncit atât.

Aventura pe ocean se numește și pagina lui de Facebook, pe care urcă cele mai frumoase poze, toate facute de el, iar noi, oamenii de rând (care se duc zilnic la birou), îl invidiem în fiecare zi. Nu există poză să nu adune sute de like-uri și muulte comentarii, iar o parte dintre cei care comentează ajung chiar să iși rezerve vacanțe. Așa că, dacă nu știți ce vreți să faceți în vacanța de iarnă, vă recomand cu încredere să alegeți o aventură pe ocean, chiar merită!

Categorii Video