Soluția rapidă pentru a depista cele mai noi trenduri

hepta_2597293

OK, nu neg că Google e motorul principal de căutare pe care îl folosim cu toţii pentru a căuta absolut orice, de la soluţii la întrebări importante sau pentru probleme urgente, la răspunsuri pentru a ne satisface cele mai banale curiozităţi (nu degeaba în engleză, Google a devenit, pe lângă substantiv, şi verb).

Cu toate acestea, m-am bucurat mult să aflu că există un motor de căutare care centralizează colecţiile, look-urile şi tendinţele de la Săptămânile Modei. Este vorba despre Tagwalk, un motor de căutare ce promite să schimbe drastic modul în care industria modei vizualizează colecţiile prezentate pe podiumurile de la Fashion Week(s). Proiectul este iniţiativa Alexandrei Van Houtte, stilist devenită tech entrepreneur, şi este primul motor de căutare gratuit de acest gen din lume.

Conceptul a fost iniţiat din nevoie şi frustrare – un sentiment bine cunoscut de editori, jurnalişti şi stilişti, în momentul în care îşi doresc să caute fotografii imediat după încheierea unui show din cadrul Fashion Week. La fel ca mulţi alţii, Van Houtte obişnuia să piardă ore întregi răsfoind printre toate imaginile de la fiecare show pentru a depista un trend al unui sezon sau pentru a localiza un look anume.

Soluţia Tagwalk vine sub forma unui sistem complex de etichetare a pozelor, şi este deja disponibil gratuit din luna aprilie a acestui an.

Tagwalk permite utilizatorilor să navigheze look-uri de pe podiumurile celor patru mari capitale ale modei – New York, Londra, Milano şi Paris – introducând unul sau mai multe cuvinte-cheie în bara de căutare. Cuvintele pot face referire la branduri, sezoane, oraşe, materiale, culori sau stiluri vestimentare. Rezultatele pot fi salvate într-un moodboard online în cazul utilizatorilor care deţin un cont Tagwalk, pot fi convertite în format Pdf, sau pot fi imprimate.

screen-shot-2016-10-13-at-12

Tagwalk este actualizat în timp real cu imagini de la defilările din cadrul Săptămânilor Modei, şi este disponibil în prezent în trei limbi – engleză, franceză şi italiană. De asemenea, este prima platformă de acest gen care să ofere publicului larg atât de multe informaţii care de regulă sunt accesibile numai indiderilor din industria modei.

De asemenea, platforma include o secţiune intitulată Tag Trends, care adună  într-un singur loc cele mai etichetate şi mai căutate cuvinte-cheie. Secţiunea este actualizată în timp real şi oferă o soluţie mult mai simplă pentru a depista trendurile momentului, uşurând atât munca editorilor, cât şi pe cea a retailerilor, permiţând ca aceştia să reacţioneze cât mai rapid la dorinţele consumatorilor.

Google a implementat de curând la rândul său o opţiune specială similară, disponibilă pe durata Săptămânilor Modei, experimentând cu carusele de căutare create şi supravegheate de brandurile care fac parte oficial din calendarul FW.

Foto sus: hepta.ro