Ajută un copil defavorizat să meargă la spectacol! Bilet în așteptare la Opera Comică pentru Copii

bilet-in-asteptare-re
Știți conceptul de cafea în așteptare? Mergi la cafeneaua preferată, achiziționezi o cafea și mai poți să plătești încă una, pentru oamenii defavorizați, care vor beneficia de ea.
Opera Comică pentru Copii a deschis campania Bilet în așteptare, prin care poți ajuta copiii defavorizați să se bucure, la fel ca alți copii, de un spectacol și de puțină atenție.
Oricine dorește să împărtășească bucuria vizionării unui spectacol la Opera Comică pentru Copii este invitat să achiziționeze bilete în așteptare”. La fiecare asemenea bilet, Opera Comică pentru Copii oferă încă unul și astfel dăruim împreună copiilor instituționalizați sau cu probleme de sănătate ocazia de a vedea spectacole pe parcursul întregii stagiuni.
În primul weekend al stagiunii au fost achiziționate peste 100 de astfel de bilete, așa încât, în cursul săptămânii, peste 200 de copii de la școlile Sf. Nicolae, Sf. Spiridon și Specială nr. 5 au beneficiat de bilete gratuite!
Vă invităm la Opera Comică pentru Copii și vă invităm să luați bilete în așteptare” astfel încât copiii din medii defavorizate să se poată bucura de minunatele spectacole de la OCC!
Pe http://www.operacomica.ro/ secțiunea PROGRAM puteți vedea care sunt următoarele spectacole.