Ce poţi face două zile la Bologna

Nu este cel mai mare, nici cel mai frumos şi poate nici cel mai atractiv pentru turişti oraş al Italiei, dar cu siguranţă este locul în care am mâncat cel mai bine. Sau, în fine, în care am mâncat foarte bine. După două zile în Bologna, am înţeles de ce i se spune „La grassa” („cea grasă”), deci noroc că nu am stat mai mult, pentru că erau şanse mari să mă întorc acasă… rostogolindu-mă.

Cu toate astea, nu mâncarea mi-a atras atenţia prima dată atenţia când am ajuns în oraş, ci… oamenii. Erau aşa de mulţi tineri, majoritatea studenţi, că m-am gândit imediat cum ar fi fost să studiez în Bologna. Cred că am prins şi ceva festivităţi sau sărbători studenţeşti, pentru că, atunci când am ajuns în Piazza Giuseppe Verdi, erau numai grupuri de tineri care cântau şi dansau în jurul unuia care avea coroniţă de flori pe cap. Mi s-a părut tare drăguţ, iar noaptea, centrul era foarte animat, terasele erau pline de studenţi. Aşa că da, chiar cred că Bologna este un oraş grozav pentru studenţi, mai ales că aici este şi Universitatea din Bologna, cea mai veche universitate din întreaga lume, înfiinţată în anul 1088.

Unii spun că nu au ce face în Bologna mai mult de câteva ore (totuşi, nu pot fi de acord cu ei), alţii că este subestimată prea des, însă eu spun că, indiferent dacă eşti pe aici în trecere (la Bologna poţi ajunge uşor din colţ al Italiei, mai ales transportul cu trenul mi se pare bine pus la punct de ei) sau vrei să petreci mai multe zile în oraş, Bologna te va surprinde iar şi iar. Iar printre lucrurile pe care cred că ţi-ar plăcea să le vezi se numără…

Piazza Maggiore cu toate minunăţiile ei, spaţiu delimitat de Palazzo d’Accursio, un muzeu de artă foarte interesant, fost sediu administrativ al Bolognei, Palazzo del Podesta (unde este şi un centru de informare pentru turişti, deci poţi face aici o primă oprire pentru a te „aproviziona” cu hărţi şi ghiduri) şi Biserica San Petronio (merită să arunci o privire aici, dar trebuie să recunosc că pe mine nu m-a impresionat în mod special).
Fontana del Nettuno, care este la doi paşi de Piazza Maggiore, o statuetă din bronz a zeului Neptun (bineînţeles, tridentul nu îi lipseşte), care datează din secolul al XVI-lea.

Le due Torri, turnurile Asinelli şi Garisenda, care sunt înclinate şi reprezintă simbolul oraşului. De urcat, se poate urca numai în Asinelli (preţul este de numai trei euro), însă eu am trecut de acest pas, pentru că am vizitat Bologna după Florenţa, unde urcasem şi mersesem o grămadă.

Restaurantele de pe Via Pescherie Vecchie, o străduţă aglomerată, dar foarte colorată şi simpatică, de lângă Piazza Maggiore. A fost singurul moment din viaţa mea în care m-am ridicat de la o masă doar pentru a mă aşeza la o alta fix doi metri mai în faţă… pentru a mai degusta ceva, desigur. Tagliatelle alla bolognese, lasagna, platouri de prosciutto crudo şi mortadella, ce să mai, o adevărată nebunie culinară!
Palazzo Poggi, care acum este sediul Universităţii din Bologna. În zonă este şi Piazza Giuseppe Verdi, despre care povesteam mai sus, dar şi Basilica di San Giacomo Maggiore.
Biblioteca dell’Archiginnasio, care odinioară era clădirea Universităţii din Bologna, iar acum este biblioteca oraşului. Tot aici vei găsi şi un amfiteatru din lemn foarte interesant, Teatro Anatomico, un spaţiu în care, pe vremuri, se ţineau cursurile de anatomie.
Iar de străduţele acoperite de arcade nu e nevoie să mai spun, te vei rătăci permanent, dar vei găsi întotdeauna drumul spre centru sau, mai bine zis, spre Piazza di Porta Ravegnana (unde sunt cele două turnuri).