Jennifer Lawrence face echipă cu regizorul Ron Howard (A Beautiful Mind, Rush, Inferno) şi cu producătoarea Allison Shearmur, alături de care a lucrat la The Hunger Games, pentru un biopic despre Zelda Fitzgerald şi epoca de aur a jazz-ului. Filmul va urmări povestea Zeldei care, după ce se căsătoreşte cu celebrul scriitor F. Scott Fitzgerald, încearcă să îşi găsească propriul loc pe scena jazz-ului, în timp ce soţul ei devine unul dintre cei mai buni scriitori americani.
Producătorii au cerut deja drepturile de ecranizare pentru bestsellerul Zelda, scris de Nancy Milford în 1970, volumul fiind sursa de inspiraţie a noului film, al cărui scenariu va fi semnat de Emma Frost.
Relaţia tumultoasă dintre Zelda şi Francis Fitzgerald a fost întotdeauna un subiect fascinant pentru scriitorii care au încercat să le spună povestea. Firi creative şi impulsive, cei doi intrau adesea în conflict, problemele lor fiind accentuate şi de boala Zeldei, care, în 1930, a primit un diagnostic dur: schizofrenie. Mariajul cu Fitzgerald a inspirat-o pe aceasta să scrie şi o carte, Save Me the Waltz (Acordă-mi acest dans, editura Humanitas), care, la vremea respectivă, nu a fost prea bine primită de critici.
Zelda Fitzgerald a fost şi va rămâne un personaj complex, extrem de interesant, iar Jennifer Lawrence este fără doar şi poate cea mai bună alegere pentru acest rol. La 26 de ani, cu patru nominalizări şi un Oscar în palmaresul său, Jennifer Lawrence este una dintre actriţele care evoluează de la film la film, aşa că putem paria de pe acum că va fi senzaţională în rolul Zeldei Fitzgerald.
Foto: hepta.ro