COS și MRPORTER.COM prezintă The Art of the Everyday, o colecție capsulă pentru sezonul rece 2016 – o selecție de piese casual, esențiale pentru garderoba fiecărui bărbat, într-o paletă caldă de culori: roz pudrat, gri, maro și albastru închis.
Colecția reprezintă a doua colaborare a celor doi retaileri, dezvoltarea și extinderea temei de vara trecută – The Modern Traveller. În momentul în care călătorul ajunge acasă și se regăsește înconjurat de un mix eclectic de suveniruri, culori, texturi, amintiri, deși inspirat de experiența călătoriei, își dă seama că acolose simte cel mai confortabil. Apreciază designul interior, obiectele realizate manual, calitatea, este mai atent la detalii și pune accent pe crearea unui spațiu unic pentru propria existență.
Aceste teme și inspirații stau la baza proiectării întregii colecții, care formează o garderobă completă de piese de nelipsit pentru fiecare bărbat modern.
Piesele-cheie sunt realizate din tricotaje fine, plăcute la atingere: puloverul roz pudrat din cașmir și cardiganul din lână cu fermoar. Designul cămășii clasice este regândit, aceasta prezentându-se fără guler și cu o lungime perfectă pentru suprapuneri. Hainele groase sunt reprezentate de jachete tip cocon din lână texturată și jachetele bomber căptușite.
Pentru un efect complet, piesele de îmbrăcăminte sunt asortate cu încălțăminte clasică și genți de voiaj.
„Prima colaborare cu MR PORTER a fost foarte bine primită, ceea ce a făcut să pară naturală continuarea experienței, cu o ediție de toamnă. Credem în aceleași valori ca MR PORTER și ne îndreptăm către același tip de client. Aceasta este o colecție pentru bărbatul modern care știe ce înseamnă designul de calitate superioară.”, spune Martin Andersson, Head of Menswear Design al COS.
Foto: COS