Top 7 țări de vizitat în 2017

canada-quebec-montreal-jacques-cartier-place

Ți-ai făcut deja planurile pentru călătoriile de la anul? Nu? Nici o problemă: avem pentru tine 7 sugestii minunate, numai bune de explorat în 2017.

Se pare că, la anul, destinațiile reci, dar și cele cu aer exotic au ajuns în topurile publicațiilor de specialitate în materie de vacanțe și călătorii. De la mai exploratele până acum Thailanda și India, se pare că în 2017 atenția călătorilor se va îndrepta către îndepărtata Australie (îndepărtată cel puțin pentru europeni, care călătoresc aproape o zi întreagă până la, literalmente, celălalt capăt al globului), Georgia sau Oman. Iar insulele grecești călduroase, exotica Polinezie Franceză, Franța cea pitorească și Republica Dominicană, cu ale ei plaje superbe rămân în top. Însă sunt flancate, îndeaproape, de câteva destinații… reci, poate mai puțin accesate până acum de către călătorii amatori de soare și mare. Așadar, revin în topul preferințelor Canada, Finlanda, Elveția și Irlanda.

Așadar, iată topul țărilor pe care ne propunem să le vizităm în 2017. Și pe care te invităm să le explorezi.

Canada: împlinește în 2017 150 de ani de existență, așa că e vremea de sărbătorit. În capitala Ottawa vor fi 12 luni de sărbătoare continuă, iar festivalurile de tot felul se vor ține lanț. Pentur cei care au de petrecut mai multe zile: încearcă o excursie în Montreal, o aventură la urmărit urșii polari în Manitoba și o escapadă perfectă pentru poze minunate pe coasta Nova Scotia.

north-america-canada-ontario-ottawa-parliament-hill

Georgia: Este noul hotspot de pe coasta Mării Negre. Castele vechi, biserici frumoase, orașe vibrante ca Tbilisi, Batumi, Borjomi, dar și peisaje extraordinare, atât de fotogenice. Adaugă la asta mâncăruri delicioase (khachapuri e un fel atât de delicios!)

georgia-kazbegi-region-tsminda-sameba-church

georgia-vardzia-rock-village

Irlanda: Orice pasionat de Lord of The Rings și de povești cu elfi și alte personaje magice își dorește o vizită în ținuturile verzi ale Irlandei. Asta ca să nu mai pomenim că aici s-au filmat scene din Star Wars: Episode VIII. Pune pe listă turul castelelor (Blarney Stone, Cahir, Kilkenny), un tur al pub-urilor tradiționale din Dublin, dar și o vizită la celebrele fabrici Guiness. Pentru o experiență completă irlandeză, rezervă-ți un weekend în februarie, de St. Patrick’s Day.

ireland-dublin-bray-city

irland-nordirland-europa

Oman: Este perla nedescoperită a ținuturilor arabe, surclasând în preferințele călătorilor pentru anul viitor mai cunoscutul Dubai. Bifează aici, o plimbare pe plajă la apus, o vizită în Muscat (la piața de pește, în souk, pe cornișă, în Mutrah, și Marea Moschee). Fortărețe istorice, ruine milenare care amintesc de trecutul acestei țări, orașe pline de viață și o frumoasă stațiune de plajă cu broaște țestoase la tot pasul, acestea sunt doar câteva dintre punctele de pe traseul turului din Sultanatul Oman, una dintre cele mai fascinante țări din Peninsula Arabă.

sultanat-oman-sultan-qaboos-grand-moschee

oman-nakhal-fort

Elveția: Nu vă gândiți doar la ciocolată, schi și ceasuri elvețiene. În Elveția găsim o mulțime de alte atracții: de la numeroasele restaurante care de care mai gourmet din Zurich la clădirile interesante ale orașului Berna, scena artistică din Lucerne și peisajele încântătoare din orașele de la lacul Lugano. Recomandarea noastră: Interlaken, orașul în care peisajele montane fac casă bună cu hotelurile elegante a devenit un paradis pentru iubitorii de adrenalină. Atunci când vine vorba despre sporturi extreme, numai cerul este limita – zbor cu parapanta, bungee jumping, excursii în canioane, rafting, escaladări, mers cu bicicleta pe munte, skydiving, schi, snowboarding, plimbări cu sania, patinaj – tot ce ți-ai putea dori găsești aici.

switzerland-canton-ticino-lugano-lake-lugano

switzerland-lucerne-reuss-river-the-chapel-bridge

Finlanda: O mie de lacuri (sau cel puțin așa spune legenda), casa lui Moș Crăciun de la Rovaniemi, aurora boreală, reni, saune – acestea sunt coordonatele pe care orice călător le are în minte atunci când se gândește la Finlanda. Când ajungeți în Helsinki treceți pe listă Catedrala Uspensky, Muzeul de Artă Contemporană, monumentul dedicat interesantului compozitor Sibelius, dar și restaurantele cu preparate delicioase. Dacă vrei să vezi cel mai bine conservat castel medieval din țările nordice, atunci nu trebuie să ratezi orașul Savonlinna, unde se afla castelul Olavinlinna (aici este organizat un festival anual de operă în luna iulie.

finland-lapland-lainio-snow-villageice-hotel

finland

Australia: Acele incredibile plaje cu surferi, acele animale simpatice (canguri și ursuleți koala), arhitectura incredibilă și cele mai interesante orașe din lume (Sydney, Brisbane, Adelaide, Queensland) se găsesc în Australia. Merită o călătorie în care călătorești o zi dus și una întors pentru a vedea Opera din Sydney, Ayers Rock sau Marea Barieră de Corali.

roof-of-the-famous-opera-in-sydney-new-south-wales

the-main-seaside-town-on-the-mornington-peninsula-mornington-victoria

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle