Regia este semnată de Andrei Șerban, iar dialogurile adaptării pentru operă (semnată de regizor împreună cu Daniela Dima) sunt inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu. Dacă adaugăm la aceste elemente soliștii, baletul și corul Operei Naționale Române Iași, alături de orchestra Operei Naționale București, sub bagheta maestrului Ciprian Teodorașcu, avem parte de un spectacol de excepție.
Văduva Veselă, de Franz Lehár, în regia lui Andrei Șerban se reia la Opera Națională București în patru spectacole excepționale în zilele de 1, 2, 3 și 4 decembrie, începând cu ora 18.30. Scenografia poartă semnătura Anka Lupeş, coregrafia – Andrea Gavriliu.
Spectacolul e modern, e surprinzător, e controversat; oglindește contradicțiile din noi, exprimă situația momentului în contextul politic actual. De aceea mulți care nu au avut șansa să-l vadă, cât și cei ce doresc să-l revadă, se pot bucura de această revenire a Văduvei Vesele pe scena ONB.
Biletele au fost puse în vânzare şi online la adresa: http://www.operanb.ro/spectacol/vaduva-vesela.