Best Of The Year: Piese iconice care au marcat anul 2016

Anul 2016 abia ce s-a încheiat, aşa că este cât de poate de nimerit să facem o retrospectivă a celor mai cool piese apărute pe podium – nu de alta, dar îţi garantez că aceste haine şi accesorii nu pleacă nicăieri odată cu sfârşitul anului, ci vor continua să fie piese râvnite de toată lumea, pentru că de la lansarea lor şi până în prezent, cu toate că a trecut foarte puţin timp, au reuşit să devină iconice.

Alessandro Michele a transformat acest pantof în accesoriul IT al anului încă de când l-a prezentat pe podium primăvara trecută, în show-ul T/I 2016 – un lucru remarcabil, având în vedere faptul că este vorba despre încălţăminte nu tocmai practică. Princetown Slippers, cu talpa lor din blană, au ridicat semne de întrebare legate de modul în care pot fi curăţaţi, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe oameni (modelul e disponibil atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi) să îi cumpere cu atât de mult spor, încât magazinele şi site-ul Gucci au trebuit să refacă de nenumărate ori stocul, având în vedere rapiditatea cu care se epuiza mereu la foarte puţină vreme după ce modelul era adus în boutique-uri sau online. (foto sus: Tom Hiddleston purtând Gucci Princetown slippers în campania Gucci toamnă 2016).

Încă de primăvara trecută, imediat după show-ul Vetements toamnă/iarnă 2016, a devenit imposibil să mai mergi la vreun eveniment populat de fashion people fără să remarci măcar un set de lighter boots. Cizmele stil şosetă imaginate de Demna Gvasalia au avut un succes nebun imediat după ce au fost introduse pe podium, aşa că până în toamnă, când au fost lansate oficial sper vânzare (bloggeri şi fashion influencers le purtau şi pozau deja pentru social media de multe luni), acestea erau deja super-populare.

De regulă, the fashion crowd aşteaptă cu interes cea mai nouă geantă creat de Nicolas Ghesquière (fie că este vorba despre reinterpretarea unui model mai vechi, sau unul cu totul şi cu totul nou), însă show-ul Louis Vuitton primăvară 2017 a avut un alt star: husa de smartphone modelată după imaginea poşetei Petite Malle.

Show-ul Christian Dior primăvară 2017 a marcat nu numai debutul Mariei Grazia Chiuri la cârma creativă a brandului, ci şi debutul primei femei în postul de director de creaţie în istoria casei de modă. În ton cu acest fapt, şi de asemenea cu situaţia globală actuală, Chiuri a creat ceva ce s-a dovedit a fi probabil cea mai fotografiată şi postată pe social media piesă a colecţiei: tricoul alb, clasic, cu sloganul „We Should All Be Feminists”.

În ciuda preţului astronomic (în jur de 50.000 lei), capa din blană în formă de inimă care şi-a făcut debutul pe podiumul show-ului Saint Laurent toamnă/iarnă 2016 a devenit instant un hit. Rihanna, Kendall Jenner şi Anna Dello Russo se numără printre fanele care deja au fost fotografiate purtând-o.

Show-ul Saint Laurent primăvară 2017 a marcat debutul belgianului Anthony Vaccarello in poziția de director creativ al brandului, aşa că mulţi ochi au fost aţintiţi asupra lui. Vaccarello a produs o colecţie aclamată de către critici şi presă, iar printre highlight-uri s-au numărat pantofii cu toc care omagiază ADN-ul casei, readucând în atenţie denumirea „YSL”, la care fostul director de creaţie, Hedi Slimane, într-o mişcare controversată, renuntate cu câţiva ani înainte, redenumint label-ul „Saint Laurent”.

Foto: hepta.ro