VIDEO – Trend Challenge: Au revoir 2016!

Am să fiu prima care recunoaște că încă sunt supărată pe 2016 pentru că a reușit să fie anevois și dificil, mai ceva ca un adolescent pus să își facă curat în cameră în loc să iasă în oraș. Chiar și așa, anul care a trecut (trecut fiind cuvântul cheie!) a avut niște surprize plăcute, niște proiecte minunate și a făcut din necunoscuți prieteni și din prieteni echipe. Eu și Dana ne-am reîntâlnit și în viață profesională, deși ce-i drept niciodată nu ne-am îndepărtat prea tare, Sorin (cameramanul nostru) s-a dovedit unul dintre cei mai muncitori, mai de încredere și mai amuzante persoane cu care am colaborat în ultima vreme iar viața la redacție este, pe cât de solicitantă, pe atât de interesantă, mai ales când trebuie să balansezi un job full time în tandem.

Așadar, din puținele lucruri bune pe care le lasă în spate 2016, proiectul A List Magazine și tot băgăjelul său plin de surprize, idei, panici, retururi, probleme și rezolvări dar mai ales plin de oameni minunați, este în mod sigur unul dintre ele.

În acest spirit, v-am pregătit un Best Of Trend Challenge pentru că, în caz că nu se vede în Insta Stories săptămână de săptămână, atât la mine (@thecorner_bianca) la Dana(@danapa) cât și la Sorin (@sorinbadeap) noi ne distrăm la filmări foarte, foarte tare!

Categorii Video