5 actori din Game of Thrones pe care i-ai văzut și în Harry Potter

Deși poveștile diferă, Game of Thrones și Harry Potter sunt două dintre cele mai populare serii făcute vreodată, cu milioane de fani în întreaga lume, încasări uriașe și… mulți actori în comun.

Capitolul Harry Potter s-a încheiat deocamdată (ultimul film al francizei a fost lansat acum aproape șase ani, iar în ceea ce privește ecranizarea cărții Harry Potter and the Cursed Child, care a apărut anul acesta, încă nu există un plan concret), în timp ce producătorii HBO au anunțat încă două sezoane Game of Thrones, care vor fi mai scurte decât cele de până acum.

Dar până vom descoperi ce se va întâmpla în Westeros în continuare (deocamdată am aflat doar că Jon Snow și Daenerys Targaryen se întâlnesc pentru prima dată! în al șaptelea sezon, care va fi lansat în vara acestui an), e momentul să vedem care sunt cei cinci actori din Game of Thrones pe care îi știm deja din Harry Potter.

Voi i-ați recunoscut?

Pentru fanii Harry Potter, actrița Natalie Tena este Nymphadora „Dora” Tonks, membră a Ordinului Phoenix, care lucrează ca auror la Ministerul Magiei. Cu siguranță vă amintiți că își schimba culoarea părului foarte des… în funcție de starea de spirit.

În Game of Thrones, Tena joacă rolul neînfricatei Osha, femeia datorită cărora Bran și Rickon Stark sunt (încă) în siguranță.

David Bradley nu a avut noroc de prea multe roluri pe placul fanilor. În seria Harry Potter, a fost Argus Filch, morocănosul îngrijitor de la Hogwarts, detestat de toți elevii școlii, în timp ce în Game of Thrones a jucat rolul lui Walder Frey, bărbatul care a trădat familia Stark în deja celebrul episod Red Wedding.

La începutul filmului Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 2, înainte să plece în cea mai periculoasă aventură a vieții sale alături Harry (Daniel Radcliffe) și Ron (Rupert Grint), Hermione (Emma Watson) le șterge părinților săi toate amintirile cu ea. Obliviate!

Și da, Hermione Granger și Robb Stark au aceeași mamă. Înainte să fie Catelyn Stark în Game of Thrones, actrița Michelle Fairley a jucat rolul doamnei Granger în Harry Potter.

În Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 2, Ciarán Hinds a jucat rolul lui Aberforth Dumbledore, fratele lui Albus, care îi ajută pe Harry, Ron și Hermione să se strecoare la Hogwarts înainte de bătălia finală cu Voldemort (Ralph Fiennes).

În Game of Thrones, actorul a fost Mance Rayder, Regele de Dincolo de Zid. Prima întâlnire a lui Jon Snow cu el a fost destul de intimidantă, vă mai amintiți?

Discuția dintre Harry și Aragog din The Chamber of Secrets i-a dat fiori lui Ron, care nu părea să mai reziste mult în pădurea plină de păianjeni. Cel care i-a împrumutat vocea lui Aragog în al doilea film al seriei este actorul Julian Glover, nimeni altul decât…

… Marele Maestru Pycelle din Game of Thrones.

Actorul Freddie Stroma a jucat rolul arogantului Cormac McLaggen, adversarul lui Ron la Quidditch din Harry Potter and the Half-Blood Prince.

Stroma a apărut în ultimul sezon din Game of Thrones în rolul lui Dickon Tarly, fratele celui mai bun prieten al lui Jon Snow, Sam Tarly (John Bradley).

Foto: hepta.ro, outnow.ch

Categorii Lifestyle