Rețeta lui Chef Nicolai Tand: tartar de somon cu hrean

Îmi place somonul, îmi place avocado, iar combinația dintre ele este nemaipomenită. Nemaipomenit este și faptul că acest tartar se prepară în numai câteva minute. Pentru mine este rețeta ideală, mai ales atunci când ai musafiri și încerci în cel mai scurt timp posibil să așezi ceva pe masă, ceva aspectuos, rapid și gustos.

Ingrediente pentru 2 persoane:

300 g somon
1 avocado
1 ridiche
1 fir ceapă
zeama de la o lămâie
puțin hrean
ulei de măsline
sare
piper

Mod de preparare

Începem prin a felia ridichea pe rotund, în felii cât de subțiri, pe care le vom pune imediat într-un vas cu apă rece și gheață, pentru a se păstra crocante. De asemenea, tocăm ceapa verde în rondele și o adăugăm tot în apă rece cu gheață până în momentul servirii. Tocăm somonul în cubulețe și îl adăugăm într-un vas. Radem peste el puțin hrean, atât cât știm că suportăm la gust. Adăugăm zeama de la o jumătate de lămâie, picurăm și puțin ulei de măsline, apoi asezonăm gustul cu sare și piper și amestecăm ușor ingredientele. Curățăm avocado, îl tăiem pe jumătate, apoi feliem ambele jumătăți, așezăm feliile frumos pe platou si le stropim imediat cu zeamă de lămâie, pentru a nu oxida. Lângă acestea, vom asambla tartarul de somon cu hrean, pe care îl decorăm cu rondele de ceapă verde, rondele de ridiche și mai presărăm puțin hrean ras, pentru un plus de prospețime, puțin piper. De asemenea, picurăm puțin ulei de măsline și zeamă de lămâie. Servim cu mare poftă acest preparat cu gust plăcut, ușor picant, alături de familie și musafiri. Poftă bună!

Categorii Lifestyle