3 locuri din București unde poți mânca în weekend cu prietenii

Weekend-ul este cel mai bun prilej de-ați aduna prietenii laolaltă pentru o siesta la care să vă povestiți toate nebuniile din săptămâna ce tocmai a trecut. Nu știu cum sunteți voi, dar mie îmi place la nebunie ca în timpul liber să caut locuri din București unde pot mânca cu prietenii. Nu, nu doar pentru poze cool de Instagram cu platouri aranjate sofisticat, ci pentru a experimenta gusturi noi și combinații îndrăznețe. Iar dacă mai am și oamenii dragi  lângă mine pentru prânz sau cină, pot declara că am avut un final de săptămână foarte bun. Ei bine, în cazul în care ești în căutare de idei pentru weekend-ul acesta, vin cu trei propuneri de locuri superbe din București unde poți mânca bine, dar te și poți relaxa într-un ambient deosebit.

Sardin

Sardin este un restaurant din București cu specific mediteranean, care te va cuceri încă de când vei păși înăuntru. Designul, semnat Cristian Corvin, este unul absolut încântător, lemnul, culorile folosite și detaliile care înfrumusețează pereții având un aer plin de rafinament care te face să te simți relaxat și totodată bine primit. Pe lângă interiorul care fascinează, meniul cuprinde mâncăruri absolut delicioase, gătite cu atenție și dăruire de către bucătari premiați. Eheee, asta sună chiar foarte bine pentru papilele tale gustative, mai ales dacă ești fan mâncare tradițională italienească! Te avertizez că atmosfera caldă, mâncărurile cu savoare unică și ospitalitatea din acest loc s-ar putea să îți creeze o oarecare dependență. Intră aici pentru a afla unde îi găsești și ce bunătăți au în meniu.

Gargantua

Din nou un restaurant care se afirmă în rândul bucureștenilor atunci când vine vorba despre specialități italienești super delicioase. Gargantua are trei restaurante diferite, în fiecare dintre acestea găsindu-se o atmosferă relaxantă, unică, cu un decor interior deosebit. Gargantua In the Park, așa cum îi spune și numele, îți oferă o priveliște minunată asupra Parcului Grădina Icoanei, transpunându-te automat într-un mic colțișor de paradis.  Gargantua D’oro, cel care apare mai jos în imagine, are un design clasic, dar rafinat, cu un ambient cald, perfect pentru a cina împreună cu prietenii. Iar în cele din urmă, Gargantua Anniversaire este creat special pentru evenimentele speciale, în cazul în care se apropie în viața ta vreo ocazie specială, e bine de reținut. Dacă vrei să ai parte de un timp de calitate în acest weekend și totodată îți dorești să mânânci ceva demn de reținut, intră aici pentru a afla mai multe despre Gargantua.

Nuba

Când spui Nuba, spui cea mai bună mâncare asiatică din oraș! Mâncarea zici că e adusă direct din Orient și pusă pe masa ta… și chiar așa e, pentru că preparatele sunt crescute local! Calitatea mâncării este excelentă, iar combinațiile de arome și savoarea fiecărei specialități este unică. Dacă vrei să încerci un gust asiatic autentic, la Nuba vei găsi un meniu variat și îți va fi extrem de greu să alegi din atâtea bunătăți. Dacă vorbim despre cum arată locația, ei bine… designul este unul modern, foarte cool, care te face să te simți foarte comfortabil, mai ales dacă vii aici fie cu prietenii sau familia. De asemenea, sloganul restaurantului , „spirited food”,  confirmă faptul că Nuba este recunoscut pentru petrecerile sale, alături de mâncarea extraordinară. Află aici mai multe detalii despre meniul și locația restaurantului.

Citește și:

8 conturi de Instagram care te vor transforma într-un Super Chef

Categorii Lifestyle