Mâncăm sănătos, ținem diete, adoptăm regimuri vegane sau devenim vegetariene de dragul unui corp de fotomodel. Dar cred că, de fapt, facem toate acestea în anticiparea acelor cheat days, pe care le așteptăm mereu nerăbdătoare. Știi la ce mă refer – junk food, dulciuri, carbohidrați și alte bunătățuri de care ne ferim de obicei. Dar cum ar fi să nu trebuiască să sacrifici acest junk food doar de dragul unei diete? Ei bine, e simplu – nu trebuie decât să înlocuiești câteva ingrediente tradiționale cu varianta lor sănătoasă, și astfel te și bucuri de felurile tale de mâncare preferate, și ești și împăcată că ai mâncat ce trebuie. Aici 5 rețete pentru o abordare delicioasă a mâncării tale preferate.
Ce poți face diferit? Înlocuiește combinația de carnea de vită și brânză cu una mai sănătoasă și mai puțin calorică – încearcă o friptură din sfeclă și quinoa, cu sos de avocado. Burgerii tradiționali sunt plini de toxine, greu de digerat și conțin mai multe grăsimi decât calciu. Mai mult, evită de acum înainte orice combinație de carne și carbohidrați, și rezumă-te la salate și legume. Crede-mă, burgerul în rețeta asta va fi chiar mai delicios decât tot ce ai încercat până acum!
Rețeta ideală: O sfeclă pe grătar, asezonată cu suc de lămâie. Gătește quinoa într-o tigaie cu ceapă, și formează așa-zisa friptură adăugând și sfecla. Sosul? Pastă de avocado, semințe de susan și lămâie. Și gata burgerul vegetarian, super delicios.
Beneficiile de frumusețe: Proteinele din quinoa sunt mult mai ușor digerabile decât proteina animală, sfecla conține o groază de antioxidanți, iar avocado aduce cel mai bun aport de acizi grași pentru un ten luminos și radiant.
Ce poți face diferit? Păi, ne inspirăm din pozele fotomodelelor (ca cea a lui Katherine). Hai să descoperim cum putem înlocui excesul de brânzeturi (mozarella și parmezan) dintr-o pizza clasică. Și, pe lângă asta, să facem noi aluatul, din făină integrală, pentru a ajuta digestia cu ajutorul fibrelor.
Rețeta ideală: Faceți blatul după ce rețetă doriți (nu uitați de făina intregrală), apoi ungeți blatul copt cu muștar, presărați bucățele de piept de pui, roșii proaspete și anșoa deasupra, și… la cuptor. Este gata imediat!
Beneficiile de frumusețe: Făina de alac este bogată în fibre și săruri minerale care ne dau un boost de energie, proteinele ni le luăm din pieptul de pui și anșoa, pe când roșiile sunt pline de antioxidanți.
Ce poți face diferit? Păi pentru început renunțăm la făină, ulei și zahăr. Și deja le-am scos din categoria junk food. Acum intră liniștit la categoria mic dejun sănătos și gustos, perfect pentru toată familia.
Rețeta ideală: Înlocuim făina albă cu fulgi de ovăz, consistența uleiului sau untului prin banană, și folosim miere în loc de zahăr. După gust, poți folosi, bineînțeles, fructe de pădure sau diverse soiuri de semințe în compoziție. Dă prin blender ovăzul împreună cu ouă, miere, lapte și vanilie, praf de copt, sare și scorțișoară, apoi așează-le în forma dorită (ca niște mini-bile) pe o hârtie de copt, și dă-le la cuptor la 350 grade aproximativ 30 minute. Voilà!
Beneficiile de frumusețe: Fulgii de ovăz sunt o mină de aur – plini de antioxidanți, fibre și magneziu, bananele îți aduc un aport mare de proteine, fosfor și vitamina A, iar mierea ajută digestia și te energizează rapid.
Ce poți face diferit? Această alternativă de snack este super ușor și rapid de preparat, și nu necesită ulei și prăjeală – inamicul unei diete sănătoase! Noi ne-am inspirat din contul de Instagram al lui Rachel, Rachel’s Fit Kitchen, plin de rețete super interesante și super sănătoase.
Rețeta ideală: Încălzește cuptorul la 200 grade, apoi feliază ridichi, păstârnac, morcovi și cartofi dulci. Așează legumele pe o hârtie de copt, sărează-le puțin după gust, și adaugă aproximativ 3 lingurițe de ulei de cocos. Ține-le la cuptor cam 20-30 minute, și gata. Un snack delicios și sănătos pentru poftele dintre mese.
Beneficiile de frumusețe: Morcovii și cartofii dulci cu un conținut foarte mare de beta-caroten, ridichile sunt bogate în potasiu, calciu si vitamina C, iar păstârnacul în vitamina K și magneziu.
Ce poți face diferit? Păi, în loc de cartofi prăjiți, vor fi dovlecei prăjiți, la fel de gustoși, dar deloc nocivi. Faci și tu parte din categoria aceea care numără calorii? Atunci vei fi foarte happy să afli că acest snack de zucchini prăjit are doar 35 kcalorii per porție! Și mai sunt și gata mai repede decât cartofii prăjiți! Poți încerca rețeta și cu cartofi dulci, avocado sau chiar sparanghel – orice merge!
Rețeta ideală: Taie dovleceii în felii, de mărimea dorită, și apoi trece-i prin cele 3 etape de înmuiat- făină și condimente (sare, pudră de usturoi, chilli, orice), apoi lapte și la urmă pesmet. Așează-i în tavă și lasă-i la copt aproximativ 20 minute.
Beneficiile de frumusețe: Carbohidrații din cartoful normal, înlocuiți cu vitaminele din dovlecel sunt deja o alegere foarte bună. Apoi, toate ingredientele cu care se prepară sunt naturale, și faptul că renunți la prăjeală este un pas înainte spre o dietă și digestie bună, sănătoasă!
Foto: hepta.ro