A început sezonul nunților și deja am câteva invitații pe birou ce îmi vor ocupa cel puțin un weekend în fiecare lună de vară. Și cum de obicei las totul pe ultima clipă, mă trezesc cu o zi înainte de eveniment că habar n-am cu ce mă îmbrac, nu am pantofii potriviți pentru o ceremonie outdoor sau nu mai găsesc loc la coafor. Așa că m-am hotărât că anul ăsta o să mă pregătesc din timp, și o să îmi caut ținuta de pe acum. Hmm, găsirea rochiei perfecte pentru când suntem invitate la o nuntă este probabil unul dintre cele mai dificile momente din an – pentru că așa suntem noi, femeile. Cine va fi acolo? O să te prindă fotograful în poze spontane? Ce se întâmplă dacă nu ies bine, iar ei vor avea acele poze pentru totdeauna? Ca să nu mai menționăm „competiția de stil” ce se desfășoară în secret în mintea fiecărei femei invitate la un eveniment…
Uneori, varianta câștigătoare este o rochie de vară lungă, elegantă, și care câștigă locul 1 din prima clipită. Alteori, e vorba despre a respecta dresscode-ul întocmai – fără pantofi cu toc pe pajiște, fără rochii albe în biserică alături de mireasă, sau atenția sporită la machiajul minimal și waterproof în cazul nunților din lunile iulie/august când afară sunt peste 35 grade.
Noi am ales variantele noastre preferate de ținute pentru invitatele la nuntă, așa că dacă încă nu știi cum să te îmbraci la următorul eveniment, ai aici un pic de inspirație!
Petrecerea din grădină
Petrecerile de nuntă ținute în grădină se pot transforma în cele mai fun. De ce? În primul rând toată atmosfera este mai relaxată decât în locurile private, decorațiunile, cateringul și toate detaliile legate de exterior îți aparțin exclusiv ție, iar lumea se va simți din start mult mai relaxată și bine dispusă. Și dresscode-ul va fi, în concordanță cu locația, mai simplu, mai relaxat și mult mai ușor de pus laolaltă. Cum ne imaginăm noi că ne-am îmbrăca la un garden party de nuntă?
O rochie înflorată (dacă ești invitată) sau albă din dantelă, cu aer boho (dacă ești chiar starul petrecerii – mireasa), sandale cu toc comfortabil sau fără toc deloc, pălării de soare din paie sau cu ciucuri colorați, ochelari de soare (neapărat) și multă voie bună. Nici o salopetă în buline sau un deux–
SHOP THE STORY:
Rochii H&M cu motive florale, 299 lei, H&M cu umerii goi și dantelă, 399 lei, H&M cu un umăr gol, 229 lei, www2.hm.com/ro; pălărie soare Eugenia Kim, 1.540 lei, net-a-porter.com; Ochelari soare Cartier, optiblu.ro; Genți Furla Candy Sugar, 659 lei & Caramel Candy 659 lei, fashiondays.ro
Ceremonia religioasă la Notre Dame
Dacă pentru petrecerea în grădină tindem să nu ne stresăm prea tare în legătură cu ce purtăm, pentru o cununie religioasă la o catedrală sacră precum Notre Dame de Paris, lucrurile stau altfel și nivelul de stres ce vine odată cu apropierea evenimentului este mai mare decât emoțiile propriei nunți probabil. O singură privire la interiorul catedralei, și ți se taie respirația. Mai mult de atât, Notre Dame-ul impune un anume respect asumat asupra dresscode-ului, iar noi nu ne dorim decât să strălucim.
Noi ne-am inspirat din show-ul Alberta Ferretti, unde modelele au defilat în cele mai frmoase și delicate rochii de mătase, cu broderii speciale și în nuanțe de bej, roz sau kaki.
SHOP THE STORY:
Rochie roșie cu umerii goi Giambattista Valli, 3.900 Eur, net-a-porter.com; Geantă catifea aurie Eddie Borgo, 1.130 Eur, net-a-porter.com; Rochie verde de mătase Stella McCartney, 4.125 Eur, net-a-porter.com; Sandale negre piele întoarsă Musette, 599 lei, musette.ro; Sandale roșii din satin cu fundiță Musette, 429 lei, musette.ro, Inel placat cu aur Marni, 220 Eur, net-a-porter.com.
Lake Como Wedding
Ah, Lacul Como… Probabil una dintre cele mai pitorești locații de nuntă care există, sau cel puțin despre care știu eu. Este Italia, deci este romantism, eleganță, senzualitate. Cele mai frumoase nunți ale celebrităților s-au ținut la castelele ce înconjoară vestitul lac Como. Imaginează-ți doar atât: multă verdeață, vegetația tipic italiană, palate ce îți taie respirația cu frumusețea și stilul impunător, briza mării și vin roșu.
Noi ne imaginăm outfitul ca fiind compus din rochii lungi, elegante, de mătase, bijuterii cu efect wow, sandale cu toc, ochelari de soare, pălării, și mult stil. Gândește-te doar atât: nu există bărbați mai stilați decât italienii. Și dacă nici detaliul ăsta nu te face să fii atentă la cel mai mic detaliu în privința ținutei, atunci nu știu ce…
SHOP THE STORY:
Rochie burgundy Scarlet Maria Lucia Hohan, 3.920 lei, mlh-shop.com; Rochie mătase roz PNK Casula, 790 lei, pnkcasual.ro; Sandale John Galliano, 1.550 lei, ilpasso.ro; Ochelari soare Folli Follie, 338 lei, follifollie.com; Inel aur Micri Gold colecția Fope, micri.ro; Geantă umăr Chloé, 1.200 Eur, farfetch.com; Inel aur, topaz, peridot Delfina Delettrez, 1.050 Eur; Inel quartz Rosantica, 1.193 lei; Inel aur Tom Ford, 1.755 lei, toate net-a-porter.com.
Pool Party
O petrecere la piscină, ce bine sună! Ochelari de soare, sandale, pălării de paie, și lebede plutitoare. Cam la asta ne gândim când deschidem pentru prima dată o invitație la o petrecere la piscină. Cu toate astea, să nu uităm că este vorba despre o nuntă, chiar dacă este de fapt petrecerea-de-după.
Pentru o petrecere organizată la piscină – fie ea cea de acasă sau în cadrul unui local – ne-am gândit la varianta unei rochii scurte, accesorizată pe măsură.
SHOP THE STORY:
Rochie din georgette cu un umăr gol GUCCI, 3.980 Eur, gucci.com.ro; Costum baie Mara Hoffman, 1.193 lei, net-a-porter.com; Platforme cu broderie Mango, 450 lei, shop.mango.com; Clutch paie H&M, 60 lei, www2.hm.com; Saltea ananas Amazon, 135 lei, amazon.com; Ochelari soare Dior, dior.com, Pălărie paie Ermanno Scervino, 3.050 lei, farfetch.com
Beach Wedding
Cei care s-au căsătorit pe plajă știu cel mai bine despre ce vorbim. Nu există nimic mai frumos de atât, iar amintirile cu care rămâi sunt de neînlocuit. Briza mării, nisipul fierbinte sub tălpile goale, rochii vaporoase ce zboară peste nisip, sunetul valurilor, mirosul de bronz, și lista poate continua. Așadar, dacă ai norocul să fii invitată la o nuntă pe plajă vara asta, optează pentru rochii lungi, vaporoase, cu spatele gol, bijuterii aurii care să se asorteze cu nuanța nisipului și… nu uita de pălărie și de ochelarii de soare. Cerceii perlați aurii în forma petalelor și o brățară cu perlă sunt accesoriile ce vor atrage atenția cel mai mult..
O nuntă pe plajă este o ocazie specială și trebuie tratată ca atare. Cu mult stil și rafinament deopotrivă. Și multă șampanie rece.
SHOP THE STORY:
Rochie maxi cu albă cu aplicații florale 3D, NISSA, 899 lei, shop.nissa.ro; Rochie maxi neagră cu aplicații florale 3D, 899 lei, shop.nissa.ro; Cercei Flower Earrings PinkMoss, 585 lei, pinkmoss-shop.com; Inel cu perlă Sophie Bille Brahe, 2.520 lei, net-a-porter.com; Geantă rafie cu aplicații de căpșuni ZARA, 200 lei, zara.com.ro; Brățară Paola Mendoza, 755 lei, farfetch.com; Pălărie rafie Rosie Assoulin, 1.890 lei, net-a-porter.com
Noi ne simțim pregătite să înfruntăm orice provocare în oricare din aceste locații! Tu? Spor la pregătiri!
Foto: hepta.ro