Interviu cu designerii din spatele brandului Christian Roth: Povestea unui label de eyewear cu tradiție

Christian Roth şi Eric Domege se numără printre pionierii industriei eyewear. Acum mai bine de 35 de ani, după un incident amuzant, pe care îl rememorează în rândurile de mai jos, cei doi s-au hotărât să îşi creeze propriul label de ochelari – Christian Roth. Fără ajutorul vreunui agent de PR, ci grație creativității şi unui fler aparte în imaginarea ramelor care mai de care mai chic, ochelarii realizați de ei au ajuns în paginile celor mai influente publicaţii, precum Vogue, Harper’s Bazaar, sau Women’s Wear Daily, şi pe figurile celor mai de succes staruri din industria creativă – de la Andy Warhol sau Kurt Kobain, în zilele lor de glorie, şi până la Rihanna sau Lenny Kravitz, în prezent.
Christian si Eric nu sunt genul care sa își programeze o oră în studio, dedicată brainstormingului pentru noi idei. Inspirația le vine, în schimb, din călătoriile lor – cei doi adoră să descopere noi culturi și să cunoască lume nouă, interacționând, astfel, direct cu publicul lor.
Am stat de vorbă cu Eric și Christian la cel mai recent trunk show Christian Roth, despre povestea brandului pe care l-au construit pe parcursul a mai bine de 3 decenii și despre tendințele în materie de eyewear.

Ştiu că veniţi din backgrounduri diferite. Cum este fiecare dintre aceste backgrounduri reflectat în creaţiile voastre? În ce fel se îmbină diferenţele dintre voi?
Eric: Suntem foarte diferiţi, dar contrastele se atrag. În plus, chiar dacă suntem diferiţi, avem viziuni similare. Într-un final, produsul nostru reprezintă o îmbinare a viziunilor noastre. Fiecare dintre noi vine cu idei diverse, însă suntem mereu foarte critici unul cu celălalt şi avem o regulă de aur: colecţia nu pleacă de pe tabla de idei până nu suntem amândoi întru totul de acord. Abia apoi, schiţele pot pleca către etapa de producţie.
Christian: Eu sunt născut în Germania, iar Eric este născut în Franţa. Chiar dacă aceste ţări sunt învecinate, fiecare dintre ele are un background cultural diferit. În plus, faptul că ne-am întâlnit în New York, un teritoriu străin pentru amândoi, este un lucru care, cred eu, ne-a întărit legătura.
Cum v-aţi întâlnit?
Christian: E o poveste simplă. De fapt, ne-am întâlnit pentru prima dată în Paris, însă nu am ţinut legătura. Apoi, ne-am reîntâlnit în New York, şi de atunci am devenit cei mai buni prieteni.
Cum aţi ajuns să creaţi ochelari?
Christian: Când ne-am cunoscut, Eric studia marketingul, iar eu lucram alături de un fotograf foarte celebru în acele vremuri – Rico Puhlmann. Nu prea ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea, şi cred că şi Eric simţea la fel. Eram amândoi foarte tineri, aveam în jur de 20, 21 de ani.Am avut norocul să pot să „adulmec” lumea modei din interior, prin faptul că asistam la şedinţe foto importante. La una dintre aceste şedinţe, Rico urma să fotografieze un model faimos – pe Cheryl Tiegs. Era un pictorial de beauty, iar ea petrecuse până târziu în noaptea dinainte. Aşa că în dimineaţa shootingului, mi-a fost pusă în mână o bancnotă de $100 şi mi s-a spus „Du-te şi cumpără o pereche de ochelari de soare cool pentru ea”. S-a făcut ora prânzului şi eu încă nu reuşisem să găsesc nici măcar o singură pereche de ochelari care să mi se pară cool. Aşa că m-am întors, i-am dat şefului meu banii înapoi şi i-am zis – „Îmi pare rău. Nu am reuşit să găsesc nimic. E o femeie foarte frumoasă, ar trebui să o fotografiezi fără ochelari. Nu am găsit nimic care să merite banii pe care mi i-ai dat”. Mi-a fost frică că îmi voi pierde jobul din cauza sincerităţii mele, însă totul a fost ok. În schimb, toată lumea mi-a zis „E în regulă, dar atunci de ce nu încerci tu să faci nişte ochelari de soare?”. În seara aceea, m-am dus la Eric şi i-am povestit toată întâmplarea, iar reacţia lui a fost – „E o idee minunată! Hai să creem o mică colecţie de ochelari!”. Aşa că am produs ochelari – un singur model, pentru început. Iar graţie contactelor noastre din lumea modei, aceşti ochelari au ajuns instantaneu să fie fotografiaţi în Vogue şi Harper’s Bazaar şi Women’s Wear Daily. Şi iată cum, de la o singură pereche de ochelari, am construit compania care există astăzi.
Eric: Ne-a ajutat de asemenea faptul că amândoi cunoşteam persoane din lumea artei din New York. Era o perioadă minunată din punct de vedere cultural pe atunci. Am fost norocoşi să putem face cunoştinţă cu Andy Warhol. Andy era deja un star pe atunci. Avea nevoie să poarte ochelari, căci avea vederea foarte slabă. Într-o zi, când eram în vizită la The Factory (n. red. The Factory era numele studioului din New York al lui Andy Warhol), ne-a zis – „Băieţi, voi faceţi ochelari, iar eu am nevoie de nişte ochelari speciali pentru un eveniment black tie”. Ne-a rugat să îi creem o pereche personalizată, aşa că i-am făcut nişte rame cu detalii aurite pe care i-a purtat la acel eveniment. Acela a fost momentul care ne-a împins în atenţia lumii. A fost un soi de „talisman” norocos pentru noi.

Îmi imaginez că scena culturală a anilor ’80 vi s-a potrivit foarte bine. Cum v-a influenţat?
Eric: Faptul că am putut fi apropiaţi de toţi aceşti oameni, artişti de succes, a devenit parte a ADN-ului brandului nostru.
Christian: Anii ’80 erau complet altfel față de perioada pe care o trăim acum. New Yorkul era un oraş sărac, dar avea o energie minunată, iar oamenii se ajutau cu multă plăcere între ei. Dacă cuiva îi plăcea ce faci, te ajuta. Această camaraderie era extraordinară. Succesul nostru se datorează tuturor acestor oameni cărora, de-a lungul timpului, le-a plăcut de noi. Pe atunci, noi nu aveam un agent de PR. Ne duceam singuri la reviste şi făceam prezentări.
Ştiu că aţi avut multe momente speciale de-a lungul carierei în eyewear making, dar există vreun anume moment care se află pe primul loc, între favorite?
Eric: Şansa de a cunoaşte şi de a lucra alături de oameni talentaţi este lucrul care mi se pare cel mai special legat de ceea ce facem noi. De asemenea, mai este şi faptul că noi doi călătorim foarte mult, pentru a cunoaşte noi oameni cărora să le spunem povestea noastră. Avem atât de multe momente frumoase, încât nu am putea alege unul singur. Pentru că de fiecare dată când mergem undeva nou, descoperim ceva interesant. Suntem foarte curioşi – este unul dintre motivele pentru care continuăm să facem ceea ce facem. Pentru noi, acest business nu e doar despre a vinde lucruri. Este despre descoperirea a noi oraşe, noi oameni, noi moduri de a ne spune povestea.
Ce proiecte noi aveţi despre care ne puteţi divulga mai multe?
Christian: Cel mai nou proiect al nostru, de care suntem foarte mândri, este în colaborare cu CFDA (n. red. Council of Fashion Designers of America, din care fac parte şi Christian şi Eric). Am rugat 10 designeri de eyewear să creeze câte un model de ochelari. Colecţia se vinde la Barneys New York, şi toate profiturile merg către fundaţia Fashion Targets Breast Cancer. Este timpul să dăm ceva înapoi din succesul nostru. Şi, pe deasupra, este foarte distractiv să faci ceva pentru o cauză nobilă!
Fiecărei tip de fizionomie i se potriveşte o anume formă de ramă, însă există, după părerea voastră vreo ramă care se potriveşte tuturor? Un soi de shortcut, pentru lumea care nu vrea să probeze tone de forme diferite de rame?
Eric: Ramele stil aviator! Sunt atemporale şi se potrivesc cam oricui. Sunt şi foarte de actualitate, căci sunt un model unisex – un lucru care e, cum ştim cu toţii, foarte în tendinţe.
Christian: Am mers până într-acolo încât să împingem acest model de ochelari chiar şi în zona de optical eyewear (ochelari de vedere), în condiţiile în care de regulă sunt asociaţi cu ideea de ochelari de soare.
Eric: Ochelarii mei de vedere sunt model aviator şi îi ador! Sunt casual, dar în acelaşi timp, chic.
Ochelari 5usw
Acest model de ochelari se numește “5usw”, iar denumirea are o poveste în spate. “5, Union Square West este adresa la care am ținut primul show Christian Roth în New York, și, pe lângă asta, este și strada pe care se afla studioul lui Andy Warhol.”, își amintește Eric Domege.
Dar legat de modelele de ochelari în tendinţe? Ce ne propuneţi să punem în topul listei de achiziţii pentru anul acesta?
Christian & Eric: Modelul aviator!!!
Christian: De asemenea, mai sunt ramele stil cat eye. Este probabil modelul cel mai asociat cu publicul feminin. Nu e nimic în neregulă ca un bărbat să poarte astfel de ochelari, în formă de ochi de pisică – lumea face asta în Asia! – însă, de regulă, femeile sunt cele care întind mâna după acest model. Ceea ce ne place atât de mult la ei este că se mulează foarte bine pe viziunea noastră legată de modă – feminitate, chic şi glamour.
Eric: Mai sunt şi ochelarii noştri care creează cel mai mult buzz în acest moment – modelul iconic, purtat de Kurt Cobain. Nu ne-am dat seama, când i-am creat iniţial, că aceşti ochelari vor deveni atât de faimoşi. Apoi, au fost purtaţi de către Kurt, şi iată. Au devenit chiar şi o sursă de inspiraţie pentru alţi designeri!

Cum v-aţi decis să îi reeditaţi?
Eric: Echipa cu care lucrăm acum, şi anume cei de la Dita Eyewear (n. red. Dita Eyewear a achiziționat în 2015 brandul Christian Roth, Christian și Eric păstrându-și rolurile de directori de creație), este formată din oameni foarte tineri – un lucru care ne place foarte mult! Ei au aruncat un ochi prin arhivele noastre şi au zis „Trebuie neapărat să refaceţi acest model!”. Am fost de acord, dar am avut o condiţie – trebuiau neapărat să fie diferiţi. Nu vrem să fim vreodată plicticoşi şi să reluăm un model vechi ca atare. De exemplu, versiunea veche venea cu o ramă lucioasă, dar acum este mată. De asemenea, au marginile uşor diferite. În ansamblu, arată fix ca cei purtaţi acum mulţi ani de Kurt Cobain, însă când îi priveşti de aproape, remarci că este vorba despre o versiune nouă, modernă, cu diferenţe subtile, dar care aduc modelul în actualitate.
Îmi imaginez că multă inspiraţie vine din propriile arhive.
Eric: Suntem norocoşi – lumea zice că nu e distractiv să îmbătrâneşti, dar pentru noi chiar este, căci ne putem întoarce la propriile arhive. Nu avem nevoie să umblăm prin târguri de vechituri sau boutique-uri vintage. Îţi poţi imagina cât de multe modele avem în arhive după 35 de ani. Uneori, ne mai amintim de câte o ramă creată în trecut, şi ne decidem să o reedităm.
Ce alte surse de inspiraţie mai aveţi?
Eric: Ne inspiră foarte mult arhitectura şi curentul bauhaus.
Christian: A fost o mişcare extrem de frumoasă şi signifiantă în anii ’20, care îşi propunea să schimbe lumea. Şi cine nu îşi doreşte să schimbe, la rândul său, lumea?