Roșiile uscate la soare sunt un dar de la Dumnezeu. Pot aduce strălucirea într-o banală supă-cremă de usturoi, pot pune „f”-ul din „fantastic”-ul exclamat în timp ce mănânci o porție de paste simple, în stil napoletan, pot să constituie surpriza plăcută din unele salate. Cum se obținele? Prin cumpărare din supermarket, veți spune unii dintre voi. Da, și așa, dar până să ajungă la supermarket, roșiile sunt uscate într-un cuptor sau într-un dispozitiv de deshidratare. Celelalte, cele mai bune, ajung în magazine mici, băcănii vechi ori pe rafturile de acasă ale aleșilor, după ce au stat între patru zile și două săptămâni în soare, de la răsărit până înainte de apus (umezeala cu care vine orice seară de vară strică munca de peste zi a Soarelui, deci atenție), acoperite cu un tifon (acesta nu trebuie să le atingă), să fie ferite de praf și insecte. Zilele trecute mi-am cumpărat un borcan cu roșii uscate de soarele Greciei (la vară o să am recolta mea de roșii, o parte va fi transformată-n roșii uscate). Tot de la greci vine și feta pe care am folosit-o în rețeta de azi. Puteți folosi diverse soiuri de brânză cu aspect de feta, din supermarket. Nu-s nocive, au multă soia în compoziție și mai puțin lapte, atâta doar că-s vândute drept ceea ce nu-s (asta e o altă problemă a legislației de la noi, corect ar fi să scrie pe etichetă că-i brânză cu soia, câtă soia și cât lapte conține și nu să scrie că-i brânză tip feta, asta poate produce confuzie ) și sunt mai ieftine. Dar, să vedem rețeta:
Am folosit tagliatelle proaspete, cumpărate, nu făcute de mine (vine și vremea acelora).
Feta, firește.
Roșii uscate și păstrate în ulei cu ierburi.
Două linguri de iaurt din lapte de capră și bivoliță.
Am pus pastele la fiert în apă cu sare. Trei minute au fiert. Între timp am amestecat brânza cu iaurtul.
Am tocat roșiile, nu prea mărunt.
Am scurs apa de pe paste și am pus peste ele roșiile, brânza și iaurtul.
Am amestecat bine și am pus pastele pe farfurie.
Am stropit cu ulei de măsline extravirgin.
Simplu, gustos.
Să fiți sănătoși.
Text și foto: Adi Hădean (hadean.live)