Bretonul intră fără îndoială la capitolul schimbări de look radicale. Poţi oricând opta pentru breton drept, filat, pe o parte, scurt sau lung cu cărare pe mijloc. Te poţi inspira de catwalk sau de pe covorul roşu. Evident, e o decizie pe care este înţelept să o iei după o discuţie cu hairstylist-ul tău.
Totuşi, oricât te-ar tenta ideea unui breton, ce e de făcut în situaţia în care nu eşti dispusă să îţi tai părul?! În noul episod Beauty Dilemmas de azi, hairstylist-ul Ionela Chiriac ne arată cum ne putem îndeplini dorinţa fără foarfece. Un truc simplu, dar de efect, pe care îl obţii dintr-o banală coafură.