Beneficiile măștilor faciale sunt cartea de vizită care le recomandă oricărei doamne, domnișoare. Homemade sau achiziționate de pe rafturile magazinelor de specialitate, acestea răspund diverselor nevoi ale tenului fiind în același timp adaptate fiecărui tip în parte. Eficacitatea lor depinde însă de respectarea câtorva reguli. Care sunt acestea? Iată-le:
Indiferent că vorbim despre o mască homemade sau una cumpărată, curățarea prealabilă a tenului este esențială. Cu apă călduță și un produs facial folosit în mod obișnuit vei îndepărta toate impuritățile și urmele de machiaj. Apoi vei trece la exfoliere eliminând astfel celulele moarte. Și, pentru ca ingredientele măștii să fie mai bine absorbite, te vei ocupa în cele din urmă de pori, mai precis, de deschiderea lor! O baie de aburi scurtă sau aplicarea pe față a unui prosop înmuiat în apă caldă și tenul tău va fi pregătit pentru următoarea etapă.
Etapa asta se va face cu mâinile curate. Prin urmare, spală-te bine pe mâini înainte de a trece mai departe.
Dacă ai achiziționat o mască facială din comerț, aplică mai întâi partea de jos apoi cea de sus, presând ușor la final. Pentru măștile sub formă de cremă dar și pentru cele homemade, alege să folosești peria facială. Aceasta prezintă beneficiul de a aplica produsul mult mai precis decât ar face-o degetele. Ai grijă însă ca după folosire să o speli și să o usuci. Evită zona ochilor!
Nu te gândi că efectul măștii va fi mai bun dacă vei rămâne mai mult timp cu ea pe față. Lucrurile s-ar putea să nu stea deloc așa (temperatura pielii va crește, odată cu ea și riscul de apariție a acneii). În cazul celor mai multe măști, 15 minute este timpul necesar pentru ca ingredientele sale să își facă treaba. Nu-l depăși.
Fă asta respectând indicațiile trecute în instrucțiuni. Masca aplicată direct nu va trebui decât scoasă ușor, masând apoi lichidul rămas. În cazul celorlalte măști, spală-ți la final tenul cu apă călduță (nici rece, nici fierbinte) sau folosește un material textil ușor.
Pentru ca masca facială să își facă datoria până la capăt, nu te opri tocmai aici. Aplică o loțiune tonică care va ajuta pielea feței să se bucure mai mult timp de efectele sale, apoi o cremă hidratantă fără a exagera însă cantitativ. Loțiunea va închide porii permițând în felul acesta ingredientelor să acționeze. La aplicarea cremei hidratante nu uita să masezi ușor. Vei favoriza în felul acesta circulația sângelui și absorbția ingredientelor.
Respectarea etapelor de mai sus devine obligatorie dacă îți dorești ca masca facială să aibă cele mai bune rezultate. Deci, ține cont de ele!
SHOP THIS STORY: