5 motive pentru care apa termală este must have-ul verii

Dacă te-ai gândit că un spray cu apă termală nu este decât un moft (deci, de ce l-ai lua după tine o zi întreagă?), ei bine, află că lucrurile stau diferit. Chiar ai nevoie de așa ceva, în special în timpul verii. Asta pentru că ajută pielii, problemelor ei, machiajului dar și stării tale de bine.

Un conținut bogat în minerale și oligoelemente

Mineralele și oligoelementele pe care le conține sunt răspunsul la întrebarea De ce apa termală este un must have al verii? Acestea depind de izvoarele de unde provin, adresându-se diferitelor tipuri de piele.Fie că este vorba de calciu, magneziu, fier, zinc, potasiu, seleniu, siliciu sau cupru, prezența acestora are efecte benefice: hidratante, antioxidante, astringente, antiseptice dar și de regenerare, calmare, cicatrizare a pielii și, nu în ultimul rând, de păstrare a elasticității pielii.

Aplicare ușoară

Ușurința cu care aplici apa termală este un motiv în plus pentru a o folosi în această vară. Nu trebuie decât să pulverizezi pe toată suprafața pielii de la o distanță de 10 -15 centimetri, să aștepti 30 de secunde, apoi, tamponând ușor cu un șervețel sau cu o dischetă demachiantă, să înlături surplusul. Vei face asta dimineața și seara după demachiere, după aplicarea machiajului pentru fixarea lui, dar și pe parcursul zilei pentru o senzație de prospețime.

Se adresează tuturor tipurilor de ten

Chiar dacă este perfectă pentru tenurile sensibile, alergice, iritate, apa termală are efecte benefice în cazul tuturor tipurilor de piele. Folosind-o zilnic, efectele sale benefice nu vor întârzia să apară.

Păstrează frumusețea pielii

Dacă alegi să o incluzi în ritualul tău zilnic de frumusețe, vei observa că apa termală îți hidratează pielea, ajutând la păstrarea fermității și elasticității sale. Aplicată imediat după exfoliere, ingredientele sale vor fi mai bine absorbite de piele. În timpul verii, apa termală pare a fi una din soluțiile perfecte de revigorare. Nu trebuie decât să o pulverizezi pe față și pe zonele unde simți că temperaturile ridicate ți-au creat probleme (ceafă, brațe) și vei simți diferența. Fă asta inclusiv la plajă sau la sala de sport.

În plus, apa termală te poate ajuta să îți fixezi mai bine machiajul dar și să îl reîmprospătezi pe parcursul zilei. Pentru ca acesta să reziste cât mai bine temperaturilor ridicate de vară, picură câțiva stropi pe burețelul pe care îl folosești la aplicarea fondului de ten și nu uita să pulverizezi din nou pe față după ce întregul machiaj este finalizat. Pentru reîmprospătarea acestuia nu trebuie decât să repeți micul procedeu pe tot parcursul zilei. Datorită efectul său calmant, disconfortul provocat de epilare sau peeling poate fi redus cu ajutorul apei termale. În plus, se pare că folosirea sa constantă poate reduce simptomele foliculitei.

Are remedii pentru sănătatea pielii

Apa termală poate acționa ca un bun antiinflamator, având în același timp proprietăți calmante și anti-iritante. Iată, prin urmare, motivele pentru care aceasta reușește să calmeze iritațiile provocate de alergii, de transpirația abundentă sau de substanțele poluante. Folosirea ei se poate dovedi deosebit de utilă în calmarea pruritului, a arsurilor solare. Rezultate benefice se observă și în cazul dermatitei atopice, a psoriazisului și a acneii. Și lista nu se oprește aici. Apa termală reduce înroșirea facială, favorizează cicatrizarea, protejează pielea împotriva îmbătrânirii, având efect regenerant. Folosirea sa zilnică susține capacitatea naturală de autoapărare a pielii.

Compoziția, efectele benefice și folosirea ei deosebit de ușoară sper că te-au convins că apa termală nu trebuie să lipsească din rutina ta zilnică de frumusețe. Pielea ta va simti diferența.

SHOP THIS STORY: