Am vrut mereu să fac voluntariat. E un lucru care m-a fascinat. Cum poţi să cunoşti oameni cu aceleaşi idei şi pasiuni ca tine, să mergi într-un loc cool şi pe lângă asta, să te mai ajute şi la facultate ori în viaţă? Mi s-a părut că le are pe toate. Am admirat mereu voluntarii, pentru că i-am văzut ca pe nişte spiriduşi care ajută fără să aştepte nimic în schimb. Şi totuşi, mi s-a părut foarte departe de mine.

Am auzit de Opportunity Weekend acum doi ani, la prima ediţie. Cristi, unul dintre oamenii de bază ai acestui eveniment, era un prieten de-ai mei despre care ştiam că o să facă lucruri tare frumoase în viaţă. El mi-a spus să vin, că #osăîmiplacă. Şi mi-a plăcut. Ba mai mult, am simţit acest târg de voluntariate ca pe un loc în care oamenii merg ca să se transforme în… spiriduşi. Un loc plin de adolescenţi luminoşi, care au venit acolo pentru că aşa au vrut ei. Şi târgul care transformă oamenii în spiriduşi avea şi el spiriduşii lui. Pe lângă multele voluntariate pe care le-am descoperit şi care mi s-au părut interesante am văzut unul la care trebuia să merg: voiam să fiu voluntar la Opportunity Weekend. Nu pot să spun exact ce s-a întâmplat între momentul acela şi în momentul în care s-au afişat formularele, dar la următoarele târguri nu m-am înscris. Probabil a fost frica mea de ceva nou. Şi pe lângă asta, Cristi era acolo, iar el – fiind cu 3 ani mai mare – a fost pentru mine, dintotdeauna, ca un frate mai mare la care mă uit ca la un exemplu.

Anul acesta el a plecat la facultate şi, într-un moment de spontaneitate, în prima zi de şcoală, am hotărât să intru în echipa de Fundraising Opportunity Weekend 4. Sună simplu, nu? Lucrul amuzant este că m-am autoinvitat aici. Liceul meu (care făcuse parteneriat cu OW) a trimis patru elevi bursieri sau de onoare în echipa lor. Eu nu sunt nici bursieră, și nici faptul că spun pe faţă tot ce mă deranjează nu îmi dă puncte bonus în devenirea unei eleve de onoare. Aşa că am spus să-mi încerc norocul. Pe scurt, cu 3 ore mai târziu, eram într-un meeting despre acest eveniment.

De aici a urmat un roller coaster de emoţii care s-a finalizat cu ziua evenimentului. Ştiu ce înseamnă organizarea unui eveniment – am crescut cu chestia asta în sânge. O văd pe mama alergând de colo-colo şi stresându-se să fie toate lucrurile în ordine, dar nu am crezut niciodată că pot simţi atâta presiune, că fiecare scaun trebuie să fie la milimetrul corect şi fiecare afiş să fie pus drept. În seara dinainte am mers la Impact Hub, unde trebuia să organizăm sala. Am cărat scaune şi am aranjat mese, am făcut planuri şi am pus badge-urile oamenilor în locul de unde aveau să le ia ziua următoare. S-a ascultat muzică, s-a dansat şi s-a muncit. Am plecat de acolo pregătită pentru două zile pline şi frumoase. Diminețile m-am trezit cu fluturi în stomac şi tot drumul cu maşina de acasă până la OW4 am zâmbit. Nu sunt genul de persoană matinală şi nu mă găseşti des zâmbind la ora 8 dimineaţa. Doar când merg înspre aeroport sau când urmează să se întâmple ceva important în viaţa mea.

Nu are rost să iau detaliu cu detaliu tot ce s-a întâmplat acolo. Nu ştiu cum au trecut cele două zile. Dar am regăsit sentimentul pe care l-am avut la prima ediţie. M-am simţit înconjurată de energie bună şi iubire. M-am simţit la locul meu într-un mediu fericit, în care nimic rău nu se poate întâmpla, pentru că lumea care a venit, a venit să facă un bine. Opportunity Weekend a prins viaţă în acel weekend şi ne-a făcut pe toţi să zburăm. Am făcut 10.000 de paşi într-un loc de 500 de metri pătrați. Intram din încăpere în încăpere doar ca să mă asigur că totul merge bine. Abia acum, scriind asta, îmi dau seama că, pentru prima dată în viaţa mea, am fost un spiriduş la propriul sens al cuvântului.

În curs de 2 zile am văzut peste 1.200 de feţe zâmbitoare şi dornice să facă bine. Am cunoscut oameni inspiraţionali şi am avut oportunitatea să lucrez cu cea mai frumoasă echipă. Azi, pot spune fără vreun pic de tremur în voce că este lucrul de care sunt cel mai mândră. Eu am devenit un spiriduş pentru că am vrut din tot sufletul asta şi pentru că mi-am pus dorinţa aşa cum a trebuit. Am tras aer în piept, am închis ochii, şi am verbalizat-o. Care e dorinţa ta de azi?

Text de Maya Sorian; foto: hepta.ro